Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea au demarat verificări cu privire la faptul că, la secţia de votare nr. 233 din oraş, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitate, ar fi încercat să voteze de mai multe ori. “S-a constatat faptul că persoana şi-a manifestat dreptul la vot la secţia de votare nr. 343 Drănic, pe lista suplimentară, solicitând să voteze şi pe lista pemanentă la secţia de votare nr. 233 Segarcea. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot, urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj .