Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 21%

0
365

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 21%, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2022, până la 30.839, faţă de 25.516 în aceeaşi perioadă din 2021, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 5.701 de firme (număr în creştere cu 24,26%), şi în judeţele Constanţa (1.576, +20,77%), Cluj (1.493, +30,05%), Timiş (1.434, +20,50%) şi Ilfov (1.248, plus 23,56%). La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Ialomiţa, respectiv 156 (-22%), Covasna (206, +37,33%), Mehedinţi (216, +40,26%) şi Harghita (248, +24,62%).