Ştiinţa bate UTA în Cupă şi capătă moral pentru derby

0
511

Universitatea Craiova a revenit după fix un deceniu pe arena „Iuliu Bodola” din Oradea, la vizita precedentă, pe 2 noiembrie 2013, câştigând cu 1-0 împotriva lui FC Bihor, într-un meci de Liga II-a. Golul de atunci, unul superb, era marcat de Andrei Sin, jucător pe care Ştiinţa l-a avut adversar în runda precedentă din Cupa României, în ruşinea de la Tunari. Tot Papură era pe banca Universităţii şi la meciul de acum zece ani, atunci ca secund al lui Ovidiu Stângă. Ştiinţa nu s-a revăzut numai cu Oradea, ci şi cu un adversar din cupele europene, albanezul Markku fiind anul trecut la Vllaznia Shkoder. Ca o “stafie” a părut şi “centralul” Sorin Vădana, acelaşi nume care arunca în aer Bănia în 1997, după acel Universitatea – Sportul 1-2, acum fiind vorba de fiul cu acelaşi nume al acelui arbitru. Apropo de bântuieli, că tot e vremea Halloween-ului, Rednic, antrenorul care punea umărul vârtos la retrogadarea Craiovei din 2005, s-a travestit din nou în “Strâmbul”, făcând comentarii cretine pe tema “adevărata Ştiinţa”. Nu s-a băgat numai ca musca-n dosu’ leului, el având interes cu unii jucători reprezentaţi de fătuca sa la echipa lui Mititelu, unde “Puriu” speră să-şi ţină o portiţă deschisă de a antrena, după ce va fi retrogradat toate echipele de care a avut “grijă”.

Papură a avut şi el ocazia unui nou duel cu „amicul” Rednic, după ce acum câţiva ani, în sezonul în care Ştiinţa s-a bătut la titlu, îşi împărţiseră victoriile într-un dublu duel în Copou, „U” Craiova – Poli Iaşi. Atunci, oltenii s-au impus cu 5-2 în campionat, iar moldovenii s-au calificat dramatic, în Cupă, scor 3-2, după ce Nistor reuşea o dublă cu care egala în ultimul minut.

Ştiinţa a avut şansa terenului neutru în duelul cu UTA, dar pentru al doilea meci la rând n-a avut galeria alături, de această dată protestul fanilor nevizând situaţia din club, ci formatul Cupei României. Într-o perioadă critică, poate cea mai dificilă din acest deceniu de la ultima vizită la Oradea, alb-albaştrii au două şanse de reabilitare în faţa publicului, în decurs de câteva zile: Cupa României şi mai ales derby-ul cu fcu.

Oltenii s-au acomodat rapid cu jumătatea adversă, mai puţin cu nocturna, una de cartier, şi au avut câteva ocazii de a marca, cele mai mari prin jucătorul primei părţi, Alexandru Creţu. Jocul a decurs bine până în preajma careului arădean, dar la finalizare a intervenit problema mentală, poate cea mai acută în această perioadă pentru nişte jucători care resimt tensiunea din jurul echipei şi lipsa de rezultate.

Partea secundă a început cu prima şi singura tentativă ofensivă a Aradului, urmată imediat de bara din centrarea lui Işfan. Ştiinţa şi-a continuat munca de Sisif către buturile adverse, dar e evident că jucătorii nu au limpezimea necesară finalizării sau chiar a ultimei pase, fiind cu încrederea la un nivel scăzut. Deşi a dominat clar şi a desenat bine până la careul advers, creându-şi destule situaţii de gol, Universitatea a câştigat… dintr-un corner. Dacă n-a cadrat cele două şuturi la apariţiile-i tot mai frecvente în careul advers, Mateiu, jucătorul părţii secunde şi MVP-ul partidei, a marcat cu capul, la centrarea lui de Houri.

Ştiinţa câştigă la Oradea cu acelaşi scor ca acum un deceniu, păstrează şanse de calificare în sferturile Cupei şi capătă moral pentru derby-ul de sâmbătă, cu rivala locală.

UTA Arad – Universitatea Craiova 0-1

A marcat: Mateiu 80.

Oradea, stadion: „Iuliu Bodola”.

UTA Arad: Kucher – Rodrigues, Benga (46 Stolnik), Markov, Abeid – Carp, Marku – Stahl, R. Pop (46 Stanciu), Omondi (46 Fabry) – Cooper (61 Leidsman). Rezerve: Iacob – Holst, Căpuşă, Dumitraşcu, Iurasciuc. Antrenor: Mircea Rednic

Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Screciu, Raul Silva, Bancu – Mateiu, Căpăţână, Al. Creţu (72 Houri) – Işfan (58 Mitriţă), A. Trică (58 Danciu), A. Ivan (72 Markovic). Rezerve: Lazar – Badelj, Ndong, Kurtic, Roguljic. Antrenor: Corneliu Papură.

Arbitru: Sorin Vădana