Nouă vagoane din compunerea unui tren de marfă au deraiat la ieşire din halta Răcari

0
422

Nouă vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparţine operatorului feroviar naţional şi care transporta cărbune pe relaţia Motru Est – Cernele, au deraiat la ieşire din halta Răcari astăzi dimineaţa. “Garnitura feroviară, compusă din 39 vagoane, încărcate cu cărbune (3100 de tone), aparţine operatorului naţional de transport feroviar de marfă şi circula pe relaţia Motru Est – Cernele. Deraierea celor 9 vagoane, dintre care 6 răsturnate, s-a produs între staţiile Răcari şi Coţofeni. Evenimentul feroviar va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele producerii deraierii”, se precizează într-un comunicat de presă. Pentru menţinerea continuităţii transportului feroviar de călători, SRCF Craiova va asigura transbordare cu mijloace auto pentru pasagerii din trenurile trasate să tranziteze această zonă, pe relaţia Filiaşi – Coţofeni. Primele două autocare au preluat deja pasagerii din trenul R 2080.