Un spectacol de excepţie având drept temă Hallowenul, a fost pus în scenă marţi, 29 octombrie a.c. de actorii trupei de teatru Face Act. Lumânări aprinse, efecte sonore şi personaje de poveste, toate acestea i-au trimis pe spectatori cu gândul la sărbătoarea americană.
Evenimentul este parte a proiectului cultural “Art Show”, desfăşurat de Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Craiova cu scopul de a pune în valoare tinerii talentaţi care activează în cadrul instituţiei. Spectacolul a fost unul diversificat, Ioana, membră a trupei de teatru Face Act, a dat startul prin recitarea unei poezii, iar versurile recitate pe întreg parcursul piesei au fost compuse de Radu, şi el membru al trupei.Totodată, spectatorii au avut parte de muzică şi de un antrenant impro show, împărţit în mai multe momente. Desigur, publicul a fost şi el implicat în spectacol, oferind bileţele cu replici, cu ajutorul cărora tinerii actori au încercat să creeze o poveste. Coordonatorul spectacolului, dar şi cel care le-a pus beţe în roate actorilor, a fost Mihai Dişa. “Spectacolul a fost o provocare atât pentru trupă cât şi pentru spectatori. În cadrul exerciţiilor de improvizaţie am provocat publicul să construiască spectacolul.Temele şi personajele cerute au fost îmbinate cu puţină muzică, puţină poezie, şi astfel a ieşit un art show interactiv”, a spus Mirela Găman, coordonator Face Act.