Hotărâre definitivă: Agentul de poliţie Mitru, condamnat la cinci ani de detenţie

0
477

Agentul Mihai Cosmin Mitru, de la Secţia 3 Poliţie Craiova, trimis în judecată pentru luare de mită, are de executat o pedeapsă de 5 ani închisoare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, vineri, recursul poliţistului, astfel că rămâne definitivă pedepsa primită la Curtea de Apel Craiova. Bărbatul este după gratii din luna mai a anului trecut, în urma unui flagrant organizat de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, iar acum vor înceta şi raporturile sale de serviciu cu IPJ Dolj.

Prinderea în flagrant a lui Mihai Mitru, agent de poliţie din cadrul Secţiei 3 Craiova, a fost organizată după ce ofiţerii anticorupţie au primit mai multe plângeri împotriva lui. Lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj l-au supravegheat pe poliţist, au ajuns la concluzia că se confirmă sesizările primite privind fapte de corupţie comise de acesta, astfel că, pe 18 mai 2010, împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi cu suportul tehnic al SRI Dolj, au acţionat. Mihai Mitru, de 34 de ani, în timpul serviciului de patrulare a dat peste doi conducători auto care au încălcat regulile de circulaţie. Primului i-a cerut 250 de lei pentru că nu acordase prioritate, iar celui de-al doilea i-a cerut 300 de lei, ca să “uite” că trecuse pe roşu. Cel de-al doilea şofer i-a spus că n-are bani la el, dar va face rost, astfel că Mitru i-a reţinut cartea de identitate şi permisul de conducere, cu promisiunea că i le înapoiază după primirea banilor, lucru care s-a şi întâmplat. După ce a încasat banii, poliţistul s-a îndreptat, cu maşina de serviciu, spre casă, pentru a scăpa de şpagă, numai că n-a mai apucat, fiind reţinut de oamenii legii. Poliţistul a fost reţinut, iar în ziua următoare, pe 19 mai 2010, a primit mandat de arestare preventivă, de atunci acesta fiind după gratii. La momentul respectiv, cercetările au mai evidenţiat faptul că inculpatul, în afara programului de lucru, pretindea şi primea de la comercianţi sume de bani pentru a nu le aplica sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei mărfurilor, după cum declarau reprezentanţii Parchetului. Mai exact, Mitru, îmbrăcat în uniformă, deşi era în timpul liber, îi aştepta pe micii comercianţi care ieşeau de la “Metro” şi îi “taxa” cu diverse sume, pentru a-i “salva” de amenzi mai mari. Poliţistul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în stare de arest preventiv, în sarcina sa fiind reţinută comiterea a trei infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune de înşelăciune, opt persoane constituindu-se părţi civile în procesul penal. Pe 31 ianuarie 2011 Tribunalul Dolj l-a găsit vinovat şi l-a condamnat pe bărbat la 6 ani de închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi. În plus, instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 880 lei, reprezentând sume de bani primite de la diverse părţi vătămate şi l-a obligat pe acesta la plata sumei de 500 lei despăgubiri civile către o altă parte vătămată. Pe lângă sumele respective, în baza aceleiaşi sentinţe inculpatul a fost obligat şi la achitarea a 1.000 lei cheltuieli judiciare statului. Mihai Cosmin Mitru a declarat apel, iar în luna iulie a.c., Curtea de Apel Craiova i-a admis apelul şi i-a redus pedeapsa. Astfel, instanţa a decis ca acesta să execute o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani. Şi decizia Curţii de Apel Craiova a fost atacată, recursul judecându-se la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). La sfârşitul săptămânii trecute, vineri, 28 octombrie a.c. magistraţii de la ÎCCJ i-au respins lui Mitru recursul, acesta rămânând cu pedeapsa de 5 ani închisoare pronunţată la Curtea de Apel Craiova.

Pentru că a fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea, Mihai Cosmin Mitru va fi concediat. “La momentul arestării preventive, poliţistul a fost suspendat din executarea atribuţiilor de serviciu. Acum, ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare, raporturile de serviciul ale persoanei în cauză cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj încetează, conform prevederilor legii”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, agent Amelia Căprărin.