Tony Blair – şef al Fâşiei Gaza!

0
1

Un plan confidenţial pentru viitoarea guvernare a Gazei prevede crearea unei administraţii internaţionale, condusă de fostul prim-ministru laburist Tony Blair, relatează The Guardian. Conform proiectului de 21 de pagini, un consiliu format din 7 până la 10 membri, aprobat de Consiliul de Securitate al ONU, ar urma să fie abilitat în luarea deciziilor-cheie şi adoptarea legislaţiei aferente. Din păcate însă Tony Blair, fostul prim-ministru britanic, este nedorit în Palestina şi Hamas îl descrie pe canalul Telegram drept „partener al diavolului”. Proiectul separă guvernarea Gazei de autoritatea palestiniană din Cisiordania şi prevede o divizare administrativă a regiunilor. Cum spuneam, candidatura lui Tony Blair a atras deja critici din partea palestinienilor, care consideră că o astfel de guvernare ar fi „un dezastru” şi ar duce la înlăturarea liderilor locali. Prin preşedintele Donald Trump, Washingtonul a decretat că se apropie „o pace reală în Orientul Mijlociu”. Planul preşedintelui american a fost deja predat negociatorilor Hamas. Unul dintre punctele-cheie, propus de Washington, este crearea unei forţe internaţionale pentru stabilizarea situaţiei din enclavă. Este prevăzută o amnistie pentru militanţii Hamas care predau armele şi sunt de acord cu coexistenţa paşnică, o promisiune de ajutor umanitar la scară largă şi o anulare a programului anterior de deportare a locuitorilor din Gaza. Cu toate acestea, planul de care discutăm, nu prevede crearea imediată a unui stat palestinian, aşa cum s-au pronunţat, de dată recentă, nu puţine ţări. Hamas va respinge probabil iniţiativa şi SUA vor acuza palestinienii că obstrucţionează pacea. The Guardian scrie însă că Benjamin Netanyahu nu a fost de acord cu statul palestinian ca parte a planului lui Donald Trump pentru Gaza şi că IDF (armata israeliană) va rămâne în cea mai mare parte a teritoriului. De reţinut ar fi totuşi declaraţia de sprijin din partea Qatarului şi Turciei, mai apropiaţi… de Hamas. Kremlinul a declarat că susţine planul lui Donald Trump, aşa cum o face şi guvernul spaniol, cel mai vehement critic european al ofensivei israeliene în Gaza. De la începutul conflictului, acum 2 ani, potrivit unor surse israeliene, militanţii Hamas au ucis 1200 de persoane şi au luat 250 de ostatici, în timp de ministerul Sănătăţii din Gaza opinează că acţiunea de represalii a Israelului a dus la moartea a 66.000 de persoane. Al Jazeera relatează că planul de pace al lui Donald Trump, pentru Gaza, a primit răspuns favorabil din partea mai multor ţări din Orientul Mijlociu, între care Egipt, Indonezia, Iordania, Pakistan, Qatar, Arabia Saudită, Turcia, Emiratele Arabe Unite. Sprijinul acordat Palestinei de către 149 de ţări, la Adunarea Generală a ONU din septembrie (printre care Franţa, Belgia, Canada), prin recunoaşterea oficială, demonstrează o solidaritate globală fără precedent. Dar sprijinul diplomatic nu este suficient. Să mai spunem că o flotilă navală umanitară internaţională, compusă din 50 până la 70 de nave transportând delagaţi din 44 de ţări de pe 6 continente, cu ajutoare medicale încearcă să spargă blocada israeliană pentru a aduce ajutoare în Gaza. La 28 septembrie presa din Gaza relata că flotila se afla la 460 de mile. Figuri ale opoziţiei israeliene şi familiilor celor captivi îl acuză pe Netanyahu că sabotează orice proiect de acord în scopuri politice, în ciuda faptului că Hamas ar fi fost de acord, în repetate rânduri, cu propuneri parţiale cât şi cuprinzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *