La 1 octombrie 1949, Mao Zedong ieşea în balconul Pieţei Tiananmen, din faţa Oraşului Interzis şi proclama fondarea Republicii Populare Chineze. Armata e Eliberare a Poporului ieşea la paradă şi artificiile luminau cerul „Trăiască preşedintele Mao”, aclama mulţimea. A doua zi Moscova recunoştea noul regim. Războiul civil care dura de ani buni, încă nu se încheiase. China avea două guverne, dar urmările erau previzibile, şi au fost mult mai rapide decât în cazul dinastiei Qing. Naţionaliştii lui Kiang Kai-Shek s-au retras în Taiwan. La sfârşitul anului 1949 perioada naţionalistă se încheiase: începea o nouă eră, cu un nou împărat, punând capăt celor trei decenii de fărămiţare: „Nu trebuie doar să distrugem lumea veche” declara Mao, „trebuie să fim în stare să o constuim pe cea nouă”. Însă crearea lumii noi va fi marcată de suişuri şi coborâşuri, nemaiîntalnite până atunci, datorită încercării unei persoane de a se impune la fel de autoritar şi nemilos ca orice Fiu al Cerului. Mao Zedong şi Deng Xiaoping au statutul de strămoşi sacri şi în permanenţă se face trimitere la învăţăturile lor. China este singura dintre cei 10 actori ai lumii care nu are o democraţie pluripartită. Este a doua mare putere economică, are armă nucleară, cea mai mare armată din lume cu peste 2,3 mil. militari activi, dar capacităţile şi tehnica americană sunt încă mult superioare celor chineze. China are problemele ei: situaţia din Tibet, clivajul dintre economia liberă şi sistemul politic închis, dintre oraşe intergalactice şi satele mult rămase în urmă, dintre numărul locuitorilor (1,38 miliarde) şi resursele limitate, etc. Unitatea gigantului asiatic este încercată în ultimile luni de agitaţia fără precedent din Hong Kong, fostă colonie britanică restituită în 1997. 40 de milioane de persoane de etnie chineză locuiesc în Indonezia, Malayezia sau Thailanda, unde joacă un rol important în lumea de afaceri. Apoi de peste un an, puternica economie chineză este ameninţată de războiul comercial, lansat de preşedintele american Donald Trump, care a impus taxe vamale punitive mărfurilor chineze. Fără a ţine cont de criticile internaţionale, pentru politica sa în Xinjiang, cu populaţie majoritar musulmană, un milion de persoane au fost internate în numele luptei contra terorismului, potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor omului. Pentru astăzi preşedintele Xi Jinping are prevăzută o trecere în revistă a trupelor militare şi apoi „un important discurs” privind starea naţiunii. Măsurile de securitate sunt excepţionale. Conflictul din Hong Kong a căzut prost, dar după toate aparenţele, Beijingul ştie să gestioneze fără nervozităţi. Având drept ghidaj „gândirea lui Xi Jinping” -noua filozofie politică a Chinei- China oferă lumii, determinare şi capacitate de rezistenţă la toate provocările externe şi în plan economic. Pe fundamentul confucianist, pe o construcţie bazată pe memorie şi conştiinţă, China marchează 70 de ani de evoluţie continuă, din care 40 de reformă şi deschidere. China –membru permanent în Consiliul Naţiunilor Unite- nu are nici un fel de scrupule când vine vorba de regimurile cu care se împrieteneşte: este aliat al Sudanului, întreţine relaţii cu Zimbabwe, partener al Iranului şi Coreei de Nord, Republica Democrată Congo, Angola, Venezuela. China investeşte masiv în Australia, în America de Sud, Africa şi este prezentă pe toate pieţele lumii. Fabrică 80% din cele mai vândute jucării din lume şi oferă inimi pentru transplant la 150.000 dolari bucata. Viteza şi dimensiunile procesului de modernizare sunt uluitoare, într-o ţară care abia, cu o generaţie în urmă a ieşit din haosul Revoluţiei Culturale şi în care sute de milioane de oameni îşi amintesc încă uniformizarea impusă de colectivizare şi de foamea de la începutul anilor 60. Beijingul a redus decalaje ce păreau insurmontabile, pentru Jocurile Olimpice din 2008. Există multe semne de întrebare legate de modelul economic. România întreţine relaţii diplomatice cu Republica Populară Chineză de 70 de ani. În relaţia bilaterală, Bucureştiul a adoptat o atitudine „de rezervă” indusă de partenerii strategici UE, SUA, NATO. Nu încape îndoială că în 70 de ani s-a născut o nouă China, care nu poate exista fără propria istorie. China fierbe iar cheia este “menţinerea temperaturii potrivite”, a comentat Cotidianul Poporului.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord
La 1 octombrie 1949, Mao Zedong ieşea în balconul Pieţei Tiananmen, din faţa Oraşului Interzis şi proclama fondarea Republicii Populare Chineze. Armata e Eliberare a Poporului ieşea la paradă şi artificiile luminau cerul „Trăiască preşedintele Mao”, aclama mulţimea. A doua zi Moscova recunoştea noul regim. Războiul civil care dura de ani buni, încă nu se încheiase. China avea două guverne, dar urmările erau previzibile, şi au fost mult mai rapide decât în cazul dinastiei Qing. Naţionaliştii lui Kiang Kai-Shek s-au retras în Taiwan. La sfârşitul anului 1949 perioada naţionalistă se încheiase: începea o nouă eră, cu un nou împărat, punând capăt celor trei decenii de fărămiţare: „Nu trebuie doar să distrugem lumea veche” declara Mao, „trebuie să fim în stare să o constuim pe cea nouă”. Însă crearea lumii noi va fi marcată de suişuri şi coborâşuri, nemaiîntalnite până atunci, datorită încercării unei persoane de a se impune la fel de autoritar şi nemilos ca orice Fiu al Cerului. Mao Zedong şi Deng Xiaoping au statutul de strămoşi sacri şi în permanenţă se face trimitere la învăţăturile lor. China este singura dintre cei 10 actori ai lumii care nu are o democraţie pluripartită. Este a doua mare putere economică, are armă nucleară, cea mai mare armată din lume cu peste 2,3 mil. militari activi, dar capacităţile şi tehnica americană sunt încă mult superioare celor chineze. China are problemele ei: situaţia din Tibet, clivajul dintre economia liberă şi sistemul politic închis, dintre oraşe intergalactice şi satele mult rămase în urmă, dintre numărul locuitorilor (1,38 miliarde) şi resursele limitate, etc. Unitatea gigantului asiatic este încercată în ultimile luni de agitaţia fără precedent din Hong Kong, fostă colonie britanică restituită în 1997. 40 de milioane de persoane de etnie chineză locuiesc în Indonezia, Malayezia sau Thailanda, unde joacă un rol important în lumea de afaceri. Apoi de peste un an, puternica economie chineză este ameninţată de războiul comercial, lansat de preşedintele american Donald Trump, care a impus taxe vamale punitive mărfurilor chineze. Fără a ţine cont de criticile internaţionale, pentru politica sa în Xinjiang, cu populaţie majoritar musulmană, un milion de persoane au fost internate în numele luptei contra terorismului, potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor omului. Pentru astăzi preşedintele Xi Jinping are prevăzută o trecere în revistă a trupelor militare şi apoi „un important discurs” privind starea naţiunii. Măsurile de securitate sunt excepţionale. Conflictul din Hong Kong a căzut prost, dar după toate aparenţele, Beijingul ştie să gestioneze fără nervozităţi. Având drept ghidaj „gândirea lui Xi Jinping” -noua filozofie politică a Chinei- China oferă lumii, determinare şi capacitate de rezistenţă la toate provocările externe şi în plan economic. Pe fundamentul confucianist, pe o construcţie bazată pe memorie şi conştiinţă, China marchează 70 de ani de evoluţie continuă, din care 40 de reformă şi deschidere. China –membru permanent în Consiliul Naţiunilor Unite- nu are nici un fel de scrupule când vine vorba de regimurile cu care se împrieteneşte: este aliat al Sudanului, întreţine relaţii cu Zimbabwe, partener al Iranului şi Coreei de Nord, Republica Democrată Congo, Angola, Venezuela. China investeşte masiv în Australia, în America de Sud, Africa şi este prezentă pe toate pieţele lumii. Fabrică 80% din cele mai vândute jucării din lume şi oferă inimi pentru transplant la 150.000 dolari bucata. Viteza şi dimensiunile procesului de modernizare sunt uluitoare, într-o ţară care abia, cu o generaţie în urmă a ieşit din haosul Revoluţiei Culturale şi în care sute de milioane de oameni îşi amintesc încă uniformizarea impusă de colectivizare şi de foamea de la începutul anilor 60. Beijingul a redus decalaje ce păreau insurmontabile, pentru Jocurile Olimpice din 2008. Există multe semne de întrebare legate de modelul economic. România întreţine relaţii diplomatice cu Republica Populară Chineză de 70 de ani. În relaţia bilaterală, Bucureştiul a adoptat o atitudine „de rezervă” indusă de partenerii strategici UE, SUA, NATO. Nu încape îndoială că în 70 de ani s-a născut o nouă China, care nu poate exista fără propria istorie. China fierbe iar cheia este “menţinerea temperaturii potrivite”, a comentat Cotidianul Poporului.
