În școlile din întreg județul au loc, în această săptămână, acțiuni de verificare a stadiului lucrărilor de reparații, modernizări, igienizare, a existenței autorizațiilor de securitate la incendiu ș.a.
În această dimineață, prefectul județului Dolj, Dan Diaconu, a vizitat trei unități de învățământ: Școala “Sfântul Gheorghe” (recent reabilitată), Colegiul Național Economic “Gheorghe Chițu” (aflat în plin proces de reabilitare) și Liceul de Industrie Alimentară Craiova. “Vreau să mă asigur personal că școlile din județul Dolj sunt pregătite pentru noul an școlar. Am găsit unități unde lucrările sunt finalizate, unități reabilitate care arată foarte bine, dar și școli unde mai sunt necesare lucrări și intervenții. La CNE “Gheorghe Chițu”, lucrările sunt în plină desfășurare și conducerea ne-a dat asigurări că va pregăti un etaj, spațiile necesare, pentru ca elevii să înceapă școala la timp. Vom reveni aici, în această săptămână, pentru a vedea evoluția lucrărilor. Continuăm aceste verificări atât în Craiova, cât și în județ. Prioritatea noastră este ca elevii să înceapă școala în siguranță și în condiții cât mai bune”, a declarat prefectul de Dolj.
În cadrul verificărilor, echipele de control urmăresc aspecte esențiale pentru buna funcționare a unităților școlare, precum: stadiul lucrărilor de reparații, modernizări și termenul estimat de finalizare; igienizarea spațiilor de învățământ și a grupurilor sanitare; spațiile pentru depozitarea produselor distribuite prin programul pentru școli al Uniunii Europene; stadiul aprovizionării cu combustibil solid pentru sezonul rece și verificarea coșurilor de fum; existența autorizațiilor de securitate la incendiu; asigurarea pazei unităților școlare; funcționalitatea mijloacelor de transport pentru elevi.
Prefectul județului Dolj a fost însoțit de prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, ec. Viorel Micu, directorul Direcției de Sănătate Publică Dolj, g-ral Bogdan Vlăduțoiu, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj.
În județul Dolj, în anul școlar 2025-2026:
- total unități de învățământ – 548, dintre care: de stat – 514 (160 urban+354 rural) și particular – 34 (30 urban+4 rural).
- dintre cele 548 unități, 227 au personalitate juridică: de stat – 194 (90 urban și 104 rural) și particulare – 33 (29 urban + 4 rural).
Rezultatele controalelor vor fi centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Dolj și înaintate Instituției Prefectului Dolj.