A fost, aşadar, marţi 28 august a.c. o şedinţă de lucru a Colegiului Prefectural Dolj, prezidată de prefectul de Dolj, Dan Diaconu, în cadrul căreia s-a dispus o campanie de control, în temeiul ordinului viceprim-ministrului, ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, privind declanşarea de măsuri organizatorice şi de coordonare pentru eficientizarea acţiunilor de control la instituţiile publice şi operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanţi, lubrifianţi şi produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL). Rezultatul acţiunilor de control, se menţionează în adresa trimisă Prefecturii Dolj, de secretarul de stat Aneta Matei, urma să fie trimis, ministerului afacerilor interne, prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Evident, acţiunile de control exprese erau consecinţa evenimentelor deosebit de grave de la Crevedia, jud. Dâmboviţa. Un ordin al viceprim-ministrului, care mai este şi ministru de Interne, de bună seamă nu se comentează, ci se execută. Numai că totul capătă un caracter pompieristic. Şi niciunul dintre reprezentanţii instituţiilor invitate, asupra competenţei cărora n-avem motive să ne îndoim, n-a avut curajul să-i raporteze prefectului de Dolj, Dan Diaconu, faptul că situaţia –potrivit controalelor exercitate anterior- este deplin liniştitoare. Mai mult, monitorizarea este permanentă şi situaţia le nivelul agenţilor economici cu un asemenea obiect de activitate, aflaţi pe raza judeţului Dolj, nu prezintă semne de nelinişte. Nu era o competenţă deplină a Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipienţilor sub Presiune şi Instalaţiilor de ridicat –Inspecţia teritorială Dolj-, Gărzii de Mediu –Comisariatul judeţean Dolj, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, ISU Dolj, ai căror reprezentanţi au fost nominalizaţi de prefect să facă parte din comisiile mixte de control? Nu punem la îndoială, repetăm, nici nu avem motive, competenţa celor care conduc entităţile enumerate, dar predispoziţia la un hei-rup-ism anacronic, de etapă, rămâne de neînţeles. S-au descoperit deficienţe care existau, s-au dat acum amenzi „la snop”, care printr-o activitate anterioară de prevenţie puteau fi evitate şi nu mai continuăm, toate acestea sugerând ceea ce se înţelege. Nenorocirile de la Crevedia nu au fost altceva decât consecinţa superficialităţii reprezentanţilor unor instituţii similare, a unor poliţişti fie anesteziaţi de caniculă, fie adormiţi, ca să nu spunem altceva ş.a.m.d.. Sunt destule lucruri grave sau cu potenţial grav, în faţa cărora nu se pot închide ochii şi nici acţiona doar în campanii de control, dispuse imperativ de reprezentantul Guvernului în teritoriu. Mai există şi responsabilitatea, îngrijorarea, răspunderea, care derivă din fişa postului, pentru fiecare dintre noi. Altminteri „reciclăm” tragedia de la Crevedia.