Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru 14 judeţe şi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, pentru 17 judeţe, valabile până vineri, la ora 21:00. Conform avertizării Cod portocaliu, de joi, ora 12:00, în Banat, Oltenia şi local la munte, în Transilvania şi Crişana vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40-60 l/mp şi pe arii restrânse de peste 70-80 l/mp.
Avertizarea vizează 14 judeţe, respectiv Cluj, Mureş, Arad, Alba, Sibiu, Hunedoara, Timiş, Vâlcea, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt şi, parţial, Bihor.