Vladimir Putin evocă „un stat” pentru sud-estul Ucrainei

0
79

În timp ce Uniunea Europeană a acordat răgaz de o săptămână Rusiei, la summitul de la Bruxelles, până la enunţarea de noi sancţiuni, preşedintele rus Vladimir Putin a evocat ieri, pentru prima oară, necesitatea creării unui stat în estul Ucrainei pentru „protejarea intereselor legitime ale celor care trăiesc acolo”. Evocând pentru prima oară noţiunea de stat, Vladimir Putin a instituit o nouă etapă semantică, în sensul că „Noua Rusie” ar urma să fie denumirea statului creat în regiunea sud-estică a Ucrainei. O nouă reuniune a grupului de contact care reuneşte reprezentanţii Rusiei, Ucrainei şi Occidentului este prevăzută pentru astăzi, la Minsk. Forţele pro-ruse şi cele loialiste se confruntă de mai multe săptămâni în regiunea Donbas-ului, dar niciodată până acum preşedintele Rusiei nu s-a exprimat în favoarea unei asemenea ipoteze, în timp ce NATO şi Kiev-ul condamnă implicare forţelor ruse. „Rusia nu poate rămâne cu braţele încrucişate în timp ce oamenii sunt ucişi”, a declarat Vladimir Putin, pe canalul de televiziune Channel 1. Summitul NATO din Ţara Galilor, la care va fi prezent şi Barack Obama va lua în discuţie noile evoluţii, stabilind măsuri de siguranţă pe flancul estic prin instalarea de baze, multiplicarea exerciţiilor şi trimiterea de trupe cvasipermanente. La summitul de la Bruxelles, Francois Hollande, Angela Merkel şi David Cameron au evitat să se pronunţe asupra propunerii preşedintelui lituanian Dalia Grybauskaite, care spusese că „Rusia este în război cu Ucraina şi, de fapt, se găseşte în război cu toţi cei care doresc să se apropie de Europa”.