„Exilată” la Combinat întrucât în complexul „Ion Oblemenco” se desfăşura competiţia de juniori care poartă numele „Tunarului”, echipa secundă a Universităţii Craiova a obţinut prima victorie în liga judeţeană. Una la scor, dar nu fără peripeţii, fiindcă oaspeţii au rezistat până la jumătatea primei părţi, când centralul Claudiu Filip a dictat penalty la o intrare asupra lui Gârbiţă. Imediat, „vânătorii” s-au revoltat şi au părăsit terenul, acuzând faptul că brigada de arbitri protejează CSU Craiova. Herghelegiu, trimis de Gane la „satelit” alături de Avrămia şi Neacşa, a deschis scorul, dar portarul advers era singurul reprezentant al Desei pe teren. Reveniţi în joc după câteva minute, oaspeţii n-au mai avut acelaşi aplomb şi au încasat alte patru goluri. S-a terminat 9-0, iar golurile au fost marcate de: Neacşa (3), Herghelegiu (2), Stancu, Georgescu, Cârstea şi Dicu. Pentru Universitatea au jucat: Tomşa – Marcu, Lisandru, Avrămia, Nicolae – Cârstea, Georgescu, Neacşa, Gârbiţă – Herghelegiu, Stancu. Au mai intrat: Dicu, Branişte şi Geamănu. La juniori, CS Universitatea, care conduce în clasament cu maximum de puncte, s-a impus cu 13-0 în faţa echipei din Desa. Celelalte rezultate din Liga a IV-a Dolj: Progresul Segarcea – Victoria Celaru 1-0, Ştiinta Malu Mare – Danubius Bechet 2-1, Viitorul Cârcea – Recolta Ostroveni 2-3, Dunărea Bistreţ – Amaradia Melineşti 8-0, Unirea Leamna – Dunărea Calafat 1-2.
Clasament
1. Dunărea Calafat 3 3 0 0 17-1 9
2. Dunărea Bistreţ 3 3 0 0 13-1 9
3. Prog. Segarcea 3 2 1 0 9-3 7
4. Viitorul Cârcea 3 2 0 1 12-7 6
5. Unirea Leamna 3 2 0 1 7-5 6
6. Ştiinţa Malu Mare 3 2 0 1 4-7 6
7. CSU Craiova II 3 1 1 1 12-4 4
8. Victoria Celaru 3 1 0 2 7-8 3
9. Rec. Ostroveni 3 1 0 2 5-8 3
10. Danubius Bechet 3 0 0 3 4-8 0
11. Amara. Melineşti 3 0 0 3 2-18 0
12. Vânătorul Desa 3 0 0 3 0-22 0