Pedeliştii nu vor „Complex Sportiv” la Craiova

0
579

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean Dolj, de ieri, a fost un proiect de hotărâre prin care li se cerea consilierilor judeţeni să aprobe „documentaţia tehnico-economică – faza SF – pentru obiectivul de investiţii: „Complex sportiv zona Aeroport Craiova”. Mai exact s-a propus realizarea unei baze sportive moderne, pe un amplasament aflat în domeniul public al judeţului, situat în zona „Blocuri Aviatori”, care să corespundă normativelor tehnice în vigoare şi cu cerinţele FIFA pe care cei aproximativ 300 de copii de la Clubul Sportiv Judeţean „Ştiinţa Craiova” ar urma să îşi desfăşoare antrenamentele şi competiţiile. În mod surprinzător consilierii judeţeni PDL au votat împotriva acestui proiect, înainte de asta lansându-se însă în nişte discursuri dezlânate cum nu sunt ei împotriva copiilor care doresc să facă sport, dar nu sunt de acord nic cu realizarea „Complexului Sportiv”.

Când pe ordinea de zi a Consiliului Judeţean Dolj s-a ajuns la „Complexul sportiv zona Aeroport Craiova”, preşedintele Ion Prioteasa le-a explicat consilierilor judeţeni cu subiect şi predicat că se aprobă doar indicatorii economico-financiari, ci nu investiţia în sine. “Noi aprobăm indicatorii economico-financiari, nu aprobăm neapărat investiţia propriu-zisă şi o discuţie foarte largă este absolut necesară în condiţiile în care ştim ce s-a întâmplat cu Universitatea Craiova. Durerea noastră este mare şi sunt sigur că acesta este punctul de vedere al tuturor, pentru că ne-am fi dorit ca prin ceea ce facem noi să dăm o mână de ajutor în continuare echipei de suflet a tuturor oltenilor. Consiliul Judeţean a furnizat materie primă pentru Universitatea Craiova. Toţi cei care suntem în jurul acestei mese trebuie să fim mândrii că de-a lungul timpului, din rândul celor care au fost pregătiţi de antrenorii de la Universitatea Craiova, s-au ridicat mulţi tineri care au ajuns în loturile naţionale de juniori, de tineret, de seniori, conform protocolului pe care noi l-am aprobat aici, în care copiii talentaţi de la Clubul Sportiv Judeţean „Ştiinţa Craiova” puteau să se ducă la Universitatea Craiova. Sigur că ne aflăm într-o situaţie de răscruce şi de cotitură şi noi va trebui să alegem dacă şi cum continuăm acest drum, dacă avem în vedere o dezvoltare ulterioară, dacă avem în vedere că la anul următor echipa Universitatea Craiova trebuie să renască şi să ajungă din nou acolo unde îi este locul”, a declarat Ion Prioteasa

Nu sunt împotriva sportului, dar nu îl sprijină

Din păcate nu toţi consilierii judeţeni au fost de aceeaşi părere cu Ion Prioteasa, şi primul care a luat cuvântul pentru a combate acest proiect a fost “luminatul” Marcel Marcea. “Nu suntem împotriva sportului, îl sprijinim, dar noi suntem Consiliu Judeţean, nu suntem nici Gigi Becali sau alţi investitori privaţi, trebuie să ne vedem puţin lungul nasului, trebuie să ne vedem resursele. (…) Părerea mea este că nu ne permitem în acest moment. (…) O să spuneţi de copii, de buget. Domnule preşedinte, gândiţi-vă că nu ne puneţi să alegem între câteva sute de copii care trebuie să facă sport şi câteva zeci de mii de cetăţeni ai judeţului Dolj, care când iasă din curte şi plouă, le ajunge noroiul până la glezne. Haideţi să vedem cum stă lumea, cum stau cetăţenii acestui judeţ, să ne facem o infrastructură şi dup-aceea o să avem timp să facem şi Casa Fotbalului”, a spus “plin de inspiraţie” Marcel Marcea.

Veta Păsculescu, de la Dăbuleni, vrea bazin olimpic de înot

Lui Marcel Marcea i-a ţinut isonul Veta Păsculescu de la Dăbuleni, care şi-ar dori un bazin olimpic de înot în Craiova, construit eventual de Elena Udrea, şi nu un Complex Sportiv. Mai mult decât atât, aceasta a ţinut să demonstreze că ştie chiar unde s-a antrenat fostul component al Craiovei „Maxima”, Aurică Beldeanu, însă nu a înţeles ce i se propune să voteze: “Avem un proiect pentru care ni se cer trei milioane de euro într-o perioadă de criză. Este o sumă foarte mare. Nu că nu ne-ar interesa fotbalul în judeţul Dolj. Noi nu avem un bazin olimpic de înot şi vorbim despre fotbal. Cei 200 de copii, dacă ei vor să devină campioni au unde să se antreneze la Craiova. Aurică Beldeanu, sunt sigură că s-a antrenat pe stadionul din localitatea de unde vine dumnealui”

Cristinel Iovan: „Eu mă declar avocatul celor 250 de copiii de la Clubul de Copii şi Juniori”

Consilierul judeţean PDL, Ştefan Stoica, foarte arţăgos, a declarat şi el că judeţul Dolj are nevoie de drumuri şi spitale. Însă a uitat că a votat împotriva proiectului de hotărâre de construcţie a unui spital în craiova în parteneriat public-privat: “Trebuie să rezolvăm problema drumurilor judeţene. Dacă o persoană privată, fizică vrea să investească în Universitatea Craiova este binevenită. Trebuie să rezolvăm problema spitalelor”. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Dan Mogoş a tras concluzia că cei de la PDL sunt în campanie electorală, iar Cristinel Iovan, i-a invitat pe pedelişti să facă ei un proiect de hotărâre, să găsească sursa de finanţare şi să vină să îl prezinte. Mai mult decât atât, acesta a observat că în ultimul timp portocalii sunt împotriva proiectelor de interes major pentru cetăţenii acestui judeţ. “Cred că ar fi foarte eficient pentru modul de funcţionare al acestui consiliu judeţean să vedem în perioada următoare un proiect pe care colegii noştri să vină să ni-l prezinte şi să ne indice şi sursa de finanţare. Constat în ultimul timp că pentru orice proiect care este adus în plenul CJ Dolj, indiferent pe ce domeniu, se găsesc diverse comentarii. Bineînţeles că putem să dezbatem şi să ne exprimăm un punct de vedere constructiv asupra unui proiect. Ideea este însă alta: facem sau nu facem ceva în acest judeţ? Legat de această bază sportivă, eu mă declar avocatul celor 250 de copiii pe care care în acest moment Clubul de Copii şi Juniori îi are sub contract. Mă declar avocatul antrenorului din acest club şi cred că pe viitor acest club trebuie să se menţină, astfel încât atunci când se formează o echipă de fotbal să avem juniori care să ne ajute”, a spus Cristinel Iovan. Proiectul de hotărâre a trecut cu votul pesediştilor şi peneliştilor.

***

“În spatele blocurilor aviatorilor de la Aeroport avem terenul. Este vorba de două stadioane, unul natural şi unul artificial. Vor fi birouri pentru antrenori, săli, vestiare, tribune de circa 200 de locuri, două terenuri de tenis şi tenis de câmp dar şi tenis de picior. Totul va fi exact după toate normele UEFA. Nocturna este omologată. Toată această investiţie este este aproximată la 2,5 – 3 milioane de euro. Suntem gata să continuăm anul viitor să continuăm anul viitor cu această investiţie, atâta timp cât avem pentru cine să facem. Vorbim numai de activitatea de juniori. Ne gândim la o autonomie a clubului care să poată să închirieze aceste terenuri, astfel încât să se poată întreţine din banii proprii”, a prezentat Ion Prioteasa “Complexul Sportiv”.

 

***

Aurică Beldeanu:

“Orice investiţie de acest gen făcută în Craiova, este bine venită. Trăim nişte momente dificile acum, ţinând cont că Universitatea Craiova nu poate să mai joace în Liga a II-A nu îmi convine, dar sperăm că în primăvară o să putem să revenim în fotbalul de performanţă cu echipa mare şi să folosim pe cât se poate această bază sportivă cu toate dotările necesare, benefică pentru fotbalul craiovean. Ţinând cont că suntem într-un oraş foarte mare această investiţie este foarte mare şi nu ne rămâne decât să o putem rezolva. Eu susţin ca centru de copii şi juniori să existe în continuare pentru că sunt convins că se vor rezolva lucrurile şi va veni rândul Universităţii Craiova să joace din nou fotbal de mare calitate. Tocmai din acest motiv dorim să avem parte în continuare de sprijinul CJ Dolj. Noi ne-am făcut treaba, drept dovadă, atâtea talente s-au perindat pe la echipele naţionale şi vor mai fi cu siguranţă şi alţii care vor face performanţă. Sper din tot sufletul ca Universitatea să revină acolo unde îi este locul şi noi să putem face ca aceşti jucători aibe perspective”.

ALINA DRĂGHICI şi MARIN TURCITU