Relaţia Parisului cu Africa francofonă este, de la un an la altul, tot mai ambiguă şi lovitura de stat din Niger demonstrează că „nu mai există o politică africană pentru Franţa”, cum de fapt a recunoscut Emmanuel Macron, încă din 2017, la Ouagadougou. Noua sa strategie diplomatică: tratarea ţărilor africane ca parteneri, cu care Franţa are interese şi responsabilităţi comune. Trecerea de la o logică de ajutor, la o logică de investiţii. Duminică manifestanţii au afişat lozinţi ostile Franţei şi pe de altă parte şi-au arătat sprijinul pentru Rusia scandând „vive la Rusie” şi fluturând steaguri roşii. Ca şi în Mali (2020) şi Burkina Faso (2022) în timpul loviturii de stat. Nigerul, unul din ultimii aliaţi ai Franţei pe continentul african, provoacă zile negre lui Macron. Supărat pe scandările manifestanţilor, în faţa ambasadei franceze din Niamey, Macron a spus că nu va tolera niciun atac împotriva Franţei şi a intereselor acesteia şi e gata să răspundă. A ridicat tonul. Parisul şi-a suspendat ajutorul financiar, cooperarea în materie de securitate, cum au făcut-o şi UE şi SUA. Noile autorităţi au anunţat la rândul lor întreruperea livrărilor de uraniu şi aur. ECOWAS –comunitatea economică a statelor din vestul Africii- a dat puciştilor un răgaz de o săptămână, pentru a restitui preşedintelui sechestrat toate prerogativele, ameninţând cu o intervenţie în forţă şi o blocadă economică. Preşedintele Ciadului s-a deplasat în Niger pentru a încerca o mediere. Deocamdată, militarii francezi rămân în tabăra lor, deşi li s-a cerut plecarea, paradoxal la chemarea unei organizaţii, prin societatea civilă, atât de dragă lui Macron. Puciştii acuză Parisul că doreşte să intervină militar pentru a-şi proteja interesele economice prin „Orano”, o multinaţională deţinută de stat, specializată în extracţia uraniului necesar centralelor nucleare. Franţa este prezentă de ani de zile, în Sahel, în lupta împotriva terorismului, cu circa 1.500 militari. Pe de altă parte, are nevoie de câteva mii de tone de uraniu în fiecare an. În anii 1970 două companii naţionale s-au înfiinţat în Niger, fostă colonie franceză, care operează în regiunea deşertului Arlit, aproape de Algeria. Una în carieră deschisă, cealaltă subterană. În ultimii ani s-a extras mai puţin uraniu, cam 2.000 de tone pe an. Una din cele două mine s-a închis efectiv din 2021, din cauza epuizării zăcământului, cealaltă va rămâne până în 2040. O a treia mină urma să fie deschisă, dar exploatarea se tergiversează, se spune din cauza preţului scăzut al uraniului, după dezastrul de la Fukushima. De câţiva ani Orano extrage uraniu din Kazakhstan, unul din principalii furnizori mondiali. Situaţia din Niger rămâne monitorizată de UE, fiindcă 24% din uraniul utilizat de Europa provine din Niger, potrivit ultimelor date Euratom. Kazakhstanul şi Rusia mai furnizează şi ele uraniu, dar în cantităţi reduse. Lovitura de stat împotriva preşedintelui Mohamed Bazoum, sechestrat încă de miercurea trecută, este o lovitură pentru democraţia din Africa de Vest şi completează şirul eşecurilor succesive din regiune (Mali, Burkina Faso, Guneea). Semn că sprijinul occidental n-a produs efectele scontate. Europenii aveau speranţa că Nigerul (puciştii erau antrenaţi în Occident) va juca un rol de filtru pentru reţeaua migranţilor în drum spre Mediterană. Rezultatul… este unul îndoielnic.
