Beat, a amenințat și înjurat polițiștii

0
425

Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat au fost sesizați telefonic de un bărbat de 44 de ani, din comuna Moţăţei, cu privire la faptul că ar fi avut loc un conflict cu vecinul său.

Oamenii legii au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, între cei doi ar fi avut loc un conflict spontan. Reclamantul a devenit agresiv verbal, adresând injurii şi cuvinte jignitoare poliţiştilor. A fost încătuşat şi condus la sediul poliţiei. Acolo, individul a devenit din nou agresiv, ameninţând şi jignind un poliţist.

În cauză, bărbatul a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 61/1991. Totodată, a fost întocmit şi un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul de intervenţie a poliţiştilor.