Specialiștii atrag atenția asupra importanței nutriției  corecte încă de la vârste mici

0
435

Caravana care îi învață pe cei mici despre alimentația sănătoasă a ajuns pentru prima dată în această vară în județele din sudul țării, în cadrul programului Akademia Kinderland, desfășurat de Kaufland România și Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B pentru al cincilea an la rând.

Până pe 14 iulie, școala pe roți, care învață copiii cum să se hrănească corect, a staționat la Craiova, în Piața William Shakespeare. Și a urmat după Slatina, Alexandria, Râmnicu Sărat. La activitățile Akademiei Kinderland au participat copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani. Copiii au fost îndrumați de personal prin stațiile decorate atractiv, unde au aflat, prin joc, ce conține farfuria ideală, cum funcționează corpul uman în raport cu mâncarea, unde se ascunde zahărul, de ce este important sportul, cum se combină corect alimentele și cum să evite risipa alimentară.

Specialiștii atrag atenția asupra importanței nutriției  corecte încă de la vârste                                                                   mici

Programul derulat de Kaufland și Asociația Plan B sprijină părinții în eforturile de a-i ajuta pe cei mici să deprindă obiceiuri sănătoase, cu impact pe termen lung în starea de sănătate și dezvoltarea armonioasă. Potrivit Sondajului național privind comportamentul alimentar al copiilor, realizat anul trecut la comanda Kaufland România și Asociației PLAN B, 65% dintre copiii cu vârsta de până la 14 ani consumă dulciuri zilnic, iar 22% dintre părinți recunosc că cei mici mănâncă dulciuri de două-trei ori pe zi, în timp ce recomandarea nutriționiștilor este de 1-2 ori/săptămână. De asemenea, 43% dintre părinți au declarat cei mici consumă băuturi carbogazoase o dată pe săptămână sau mai des, iar dintre aceștia 14% aleg sucuri în locul apei pentru hidratare.  La întrebarea despre tipurile de alimente pe care obișnuiesc să le ofere copiilor, 52% dintre respondenți au indicat gustările sărate (chips-uri, sticks-uri) și 49% produsele semipreparate de tipul mezelurilor sau  crenvurștilor. 52% dintre părinți au declarat că cei mici consumă produse procesate o dată pe săptămână sau mai des, în timp ce 3 din 10 părinți susțin că fructele proaspete nu sunt consumate zilnic sau aproape zilnic de copiii lor. Pe de altă parte, conform specialiștilor, una dintre consecințele izolării sociale din timpul      pandemiei a fost creșterea obezității infantile, în contextul în care copiii nu au mai avut activitate fizică și a existat tentația de a consuma mai des hrană nesănătoasă, precum fast-food, dulciuri, sucuri etc.