Panourile fotovoltaice oferite de CEZ micilor fermieri din Dolj și Olt produc energie verde și sunt sursă vitală pentru irigarea culturilor

0
465

Începând cu luna iulie a acestui an, gospodăriile a doi fermieri mici din Dolj și Olt sunt alimentate cu energie verde, produsă de panourile fotovoltaice oferite de CEZ, în campania “Sădim energie pentru viitor”. Harta cu energie verde este completată de investiția în alte 10 centrale fotovoltaice donate de companie instituțiilor de învățământ din 9 județe.

 În luna iulie a fost finalizat procesul de instalare a panourilor fotovoltaice, în valoare de 15 000 euro, pentru Marian Daniel Sotorog, fermier din județul Dolj, și Cristian Ilie, din județul Olt. CEZ și Aociația Viitor Plus s-au ocupat de toate demersurile necesare acestui proces, de la montajul panourilor și până la încheierea contractelor de prosumatori.

Astăzi, panourile fotovoltaice sunt complet funcționale și produc energie verde necesară pentru cultivarea pământului în cele două ferme.

 Prin această inițiativă, compania energetică și-a propus să vină în sprijinul agricultorilor din zona Olteniei care se confruntă cu problema din ce în ce mai severă a secetei. Energia produsă de panourile fotovoltaice va putea fi folosită pentru sistemele de irigații care trebuie să compenseze lipsa apei din surse naturale.

„Cu fiecare kilowatt obținut din surse regenerabile, suntem tot mai aproape de un viitor verde. În contextul în care seceta este o amenințare tot mai mare pentru agricultură, panourile fotovoltaice reprezintă atât o modalitate de a reduce costurile cu utilitățile, dar și de a obține energia necesară pentru irigația culturilor. Atunci când energia curată este pusă în folosul comunității, satisfacția noastră este chiar mai mare.” – Ondrej Safar, CEO CEZ România.

„Ne bucurăm că am dus la bun sfârșit încă un proiect de energie regenerabilă, în parteneriat cu CEZ România. Un efort și o investiție mare pe termen scurt, dar cu efecte benefice pe termen lung. Pentru mulți ani de acum înainte, 2 familii de mici fermieri din Olt și Dolj vor transforma energia solară în electricitate pentru întreținerea culturilor, cu costuri mult mai mici. Un model care trebuie extins în lupta noastră cu schimbările climatice.” – Teia Ciulacu, Președinte Asociația Viitor Plus.

„Având în vedere costurile pentru energie și faptul că suntem o pepinieră la început de drum, panourile fotovoltaice sunt o mână de ajutor neprețuită, care ne permite să ne dezvoltăm, să investim în instalații de irigații corespunzătoare necesităților plantelor, pe scurt, să creștem atât calitativ, cât și cantitativ. Le transmitem celor de la CEZ sincere mulțumiri și suntem fericiți pentru că ne-au ales.” – Cristian Ilie, fermier din județul Olt.