USR acuză Guvernul că a plagiat iniţiativa legislativă privind taxarea pe zahărul din băuturi

0
466

Senatorul USR Adrian Wiener acuză Guvernul că i-a copiat iniţiativa legislativă privind introducerea unei taxe pe zahărul din băuturile răcoritoare. El a adăugat că a depus în Parlament un proiect legislativ asemănător, care a fost însă respins în luna aprilie.

”PSD face ce ştie mai bine, să copieze. De această dată, măcar, au copiat o idee benefică românilor: va duce la scăderea consumului de sucuri îndulcite şi încurajarea consumului de produse naturale, mai sănătoase; va încuraja obiceiurile sănătoase de consum, în special la copii şi, nu în cele din urmă, va aduce peste 1,4 miliarde lei (300 de milioane de euro). Sper ca suma astfel colectată să fie folosită în cadrul sistemului de sănătate, la finanţarea programelor de diabet, şi nu folosită la acoperirea găurilor din buget şi la plata pensiilor speciale”, transmite Adrian Wiener.

El susţine că Parlamentul i-a respins un proiect de lege asemănător celui propus de Executiv, în luna aprilie.

„Proiectul legislativ al Senatorului Adrian Wiener a fost adoptat tacit de Senat, în noiembrie 2018 dar în aprilie 2019 a fost respins, în Camera Deputaţilor, unde doar deputaţii USR au votat în favoarea lui”, se mai arată în comunicatul de presă.

Senatorul USR a afirmat că în actul normativ propus de Guvern sunt copiate până şi pragurile de accizare propuse de el în proiectul legislativ respins de Parlament.

”Propunerea Guvernului copiază până şi pragurile de accizare din iniţiativa legislativă a Senatorului USR Adrian Wiener, după cum urmează: nu se percepe acciză pentru băuturile îndulcite cu un conţinut mai mic de 5 g/100 ml zahăr liber adăugat; acciză în cuantum de 0,33 bani/litru pentru băuturile cu un conţinut de zahăr adăugat între 5 şi 8 g/100 ml; acciză în cuantum de 1 leu/litru pentru băuturile cu un conţinut de zaharuri de peste 8 g/100 ml”, a adăugat Wiener.

Guvernul va discuta la începutul săptămânii viitoare un proiect de act normativ care prevede printre altele introducerea unei taxe pe zahărul din băuturile răcoritoare, au declarat surse guvernamentale.

Taxa ar urma să fie introdusă din septembrie şi ar mări preţul litrului de băutură răcoritoare cu circa 1 leu. Măsura face parte dintr-un pachet de măsuri care mai prevede creşterea accizelor la tutun, reduceri ale personalului bugetar sau eliminarea unor sporuri de care beneficiază funcţionarii. (foto și text Mediafax)