Luni, 31 august, Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” a iniţiat un nou proiect estival dedicat elevilor din ciclurile primar şi gimnazial. Delia Marinela Radu si Maria Cristina Gelep, doctorande în cadrul Universităţii din Craiova, vor desfăşura, în cadrul proiectului de voluntariat Clubul de lectură, activităţi interactive de lectură cu ajutorul cărţilor din colecţiile Bibliotecii „Aman”.
Iniţiativa organizării unui Club de lectură pe durata vacanţei de vară reprezintă o continuare a activităţilor de lectură desfăşurate regulat de Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” de-a lungul anului şcolar. Principala activitate a Clubului de lectură va consta în selectarea unor lecturi cu tâlc, amuzante, din literaturile romană şi universală pe care voluntarii le vor citi participanţilor. În finalul lecturii, copiii vor fi invitaţi să discute pe marginea subiectului ales. Prin textele alese, se va încerca stimularea curiozitatăţii copiilor.
«Ne face o deosebită plăcere să atragem la bibliotecă tineri, liceeni şi studenţi, în calitate de voluntari. Clubul de lectură este o acţiune derulată de voluntari şi se vrea o îniţiativă vie şi interactivă, lipsită de îngrădiri şi formalism, în măsură să-i incite pe copii la lectură şi dragoste de carte. Iniţiativa noastră se armonizează cu toate celelalte programe şi activităţi a căror desfăşurare este în curs. Le derulăm în această perioadă cu speranţa că timpul liber al copiilor, vacanţa de vară, deci, este o oportunitate nemaipomenită pe care noi o preţuim şi încercăm să o valorificăm prin diverse programe. Educaţia copiilor nu este doar apanajul tandemului familie-şcoală. Biblioteca „Aman”, prin resursa umană şi mijloacele tehnice de care dispune, reprezintă, de ani buni, un veritabil sprijin pentru părinţi şi copii deopotrivă», a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.
Clubul de lectură se va desfăşura în zilele de de luni şi vineri, începând cu ora 10.00, la American Corner/Mediatecă, până la finalul lunii august. În cadrul fiecărei întâlniri va fi organizată o expoziţie de cărţi pentru copii.
Birou Presă
Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”