Spania, eliminată de Rusia

0
522

Un Mondial plecat la drum fără Italia şi Olanda, care a pierdut campioana mondială, Germania, după grupe, iar Messi şi Ronaldo au plecat şi ei acasă în startul fazei knock-out, devine tot mai puţin interesant după ce şi Spania a fost eliminată. Gazda, Rusia, au produs surpriza, după ce s-a apărat acerb timp de 2 ore şi a şutat o singură dată pe poarta ibericilor, din penalty. Antifotbalul a învins pe Lujniki din Moscova, dar şi cu ajutorul centralului Kuipers, care le-a refuzat spaniolilor un penalty, în prelungiri, când Ramos şi Pique au fost faultaţi simultan în careu, dar nici olandezul şi nici VAR-ul n-au îndrăznit să supere gazdele. Ruşii, care au alergat la acest Mondial dubios de mult şi au jucat fotbal sporadic, au avut din start obiectivul de a ajunge la penalty-uri, unde nu au ratat deloc. Pentru Spania au marcat jucătorii de la Barca, Pique şi Iniesta, şi de la Real, Ramos, ratând Koke de la Atletico, surprinzător şi absurd titularizat de Hierro, şi Iago Aspas, de la Celta, cei doi făcându-l erou pe Akinfeev. Spania pierde a patra oară din tot atâtea meciuri cu gazda unui Mondial, în timp ce Rusia va întâlni în sferturi Croaţia sau Danemarca.

Spania – Rusia 1-1, 4-5, după lovituri de departajare (Ignashevich 12 autogol / Dzyuba 41 pen.)

  • Spania: De Gea – Nacho (Carvajal 70), Pique, Ramos, Alba – Busquets, Koke – D. Silva (Iniesta 67), Asensio (Rodrigo 104) – Isco – Costa (I. Aspas 80). Antrenor: Fernando Hierro.
  • Rusia: Akinfeev – Fernandes, Kudryashov, Kutepov, Ignasevich, Zhirkov (Granat 46) – Zobnin   – Samedov (Cheryshev 61), Kuzyaev (Erokin 97), Golovin – Dzyuba (Smolov 65). Antrenor: Stanislav Cercesov.