„BOX”: rundă… de pictură și grafică, la Galeria „ARTA”

0
673

O inedită expoziție de pictură și grafică se deschide astăzi, ora 18.00, la Galeria „ARTA” a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Intitulată „BOX”, aceasta cuprinde 90 de lucrări redând scene de bătaie, cu trimitere spre superficialitatea lumii contemporane și despiritualizarea ființei, dar, în același timp, fiind o reprezentare a agresivității de astăzi a oamenilor. În „ring” intră și cunoscute personaje politice, implicate în scandaluri intens mediatizate. Autori sunt Lucian Liciu și Nicoleta Liciu-Gribincea, artiști cu numeroase expoziții îndeosebi în București, dar și la galerii din țară și din străinătate. La Craiova, lucrările vor rămâne pe simezele Galeriei „ARTA” (Calea Unirii nr. 12) până la data de 15 iulie, accesul publicului fiind liber. 

Lucian Liciu (n. 18 ianuarie 1968, Slatina, Olt) şi Nicoleta Gribincea-Liciu (5 octombrie 1973, București) sunt absolvenţi ai Universităţii Naționale de Arte din Bucureşti, unul studiind la Facultatea de Artă Decorativă și Design – Secția de Artă Monumentală (prof. Preda Sanc), iar celălalt, la Secția de Pedagogia Artei (prof. Cezar Atodiresei).

Muzeul Brukenthal din Sibiu, Galeria „Galateca”, Cercul Militar Național, Institutul Francez și Palatul Parlamentului din București, Austria, Franța, Serbia, Olanda sunt doar câteva dintre locurile în care Lucian Liciu și-a prezentat lucrările, în cadrul fie al unor „personale”, fie al unor expoziții de grup. Cam prin aceleași spații expoziționale a putut fi văzută și arta Nicoletei Gribincea-Liciu și asta pentru că cei doi artişti sunt, în viaţa de zi cu zi, o familie fericită şi cel mai adesea expun împreună. Așa cum fac și la Craiova, unde, de altfel, s-au mai întâlnit cu publicul: în 2006 – la Muzeul de Artă, și pe 1 iulie 2012 – pe aceleași simeze ale Galeriei „ARTA”, unde au adus o serie de desene și colaje.

Lucian Liciu

Genericul „BOX” și tematica abordată, a luptelor violente, sunt, categoric, surprinzătoare pentru o expoziție de pictură și grafică. O recunoaște și Lucian Liciu, care își dorește însă ca publicul să găsească mesajul dincolo de imaginea luptătorilor cu pumni încleștați, trupuri contorsionate și fețe însângerate. „Nu trebuie să vadă doar bătaia dintre doi sportivi. Ci lupta omului de zi cu zi – cu el însuși, cu viața, pentru a supraviețui. Pentru fiecare viața este, până la urmă, o luptă continuă. Iar toate acestea se întâmplă într-o lume ea însăși din ce în ce mai violentă. Tot mai des se iscă bătăi și conflicte din nimic… Trebuie să ne vedem pe noi, pentru că noi suntem, de fapt, în aceste lucrări”, explică Lucian Liciu.

Mesajul expoziției este bine decriptat de criticul de artă Ana Amelia Dincă: „Sunt scene de bătaie cu trimitere exactă spre superficialitatea lumii contemporane, spre dezumanizarea omului, spre lipsa unor repere existențiale, spre prejudecățile ființei și despiritualizarea acesteia. Pentru a supraviețui, individul actual devine agresiv cu el însuși, cu cei din jur, cu Dumnezeu, cu filosofia vieții, revoltă evocată de artist recurent în fiecare compoziție. Lupta dură a insului pentru existența cotidiană este simbolizată prin atitudini care evidențiază animalicul din interiorul său. Violența, grimasele, legea pumnului, trăirile disperate citite pe chipuri conduc către epuizarea trăirilor pozitive, omul nemaiavând răbdare cu el însuși în viziunea lui Lucian Liciu. (…) Există lucrări care au inscripționate înjurături, mesaje vulgare specifice străzii. Unele figuri pot fi identificate cu personaje politice implicate în scandaluri sociale, artistul accentuând prin aceasta punctul de climax al degradării umane”.

Expoziția „BOX” este prezentată în premieră la Craiova, urmând ca în a doua parte a lunii iulie să ajungă pe simezele din Slatina.