În perioada 23 iunie – 4 iulie, Asociaţia „Edulife”, în parteneriat cu parohia „Sfinţii Ioachim şi Ana” – Harşu, din Craiova, şi Asociaţia „Schimbăm împreună” organizează cea de-a II-a ediție a proiectului „Şcoala de vară”. Acesta se adresează unui număr de 40 de copii cu vârste între 8 şi 14 ani şi îşi propune să le dezvolte acestora abilităţile de comunicare, de socializare, de exprimare a propriilor gânduri, emoţii şi sentimente, să le cultive simţul pentru frumos, dragostea de cultură, educaţie şi autoeducaţie.
«Cea mai mare bucurie în activitatea de preot este să vezi zeci de copii cum se adună în curtea bisericii şi să-i pregăteşti pentru viaţă, începând cu rugăciunea. Este o mare împlinire sufletească să ştim că punem şi noi umărul şi participăm la zidirea intelectuală şi educaţională a copiilor care se înscriu în fiecare an la Şcoala de vară organizată de Asociaţia „Edulife”», a declarat preotul paroh Viorel Dica.
Activităţile propuse sunt dintre cele mai diverse, de la exerciţiile de început pentru spargerea gheţii, dezbateri pe teme specifice vârstei (non-violenţă), activităţi sportive până la educaţie pentru sănătate, vizite la muzee, măsuri de prim ajutor. Şcoala de vară se va finaliza cu o excursie pe traseul Craiova – Orşova – Mănăstirea Tismana – Craiova. Marea parte a activităţilor se desfăşoară în corpul multifuncţional din incinta parohiei „Harşu” din Craiova.
Potrivit Biroului de presă al Mitropoliei Olteniei, activităţile sunt gratuite pentru copii şi susţinute de formatori voluntari, ajutaţi de tineri voluntari dornici de a dărui ceva din preaplinul experienţei şi al inimii lor.