Partida Franţa-Germania a fost întotdeauna un „Clasico”, un meci dramatic, cu suspans, a declarat selecţionerul german Joachim Low, referindu-se la sfertul de finală de vineri. În opinia sa, „Albaştrii”, după 2010 şi 2012, arată mult schimbaţi sub Didier Deschamps, sunt combativi în atac, iar mijlocul şi defensiva etalează calitate. În atac, Benzema şi Giroud, mobili şi tehnici, rămân foarte buni jucători. Acelaşi Joachim Low a mai declarat pentru AFP că Franţa arată un nivel extrem de ridicat în acest turneu. Presa franceză elogiază aventura “Albaştrilor” care continuă, accedând deja în “Marele opt”. Cotidienele franceze vorbesc deja despre viitorul şoc, de vineri, cu vecinii germani, în căutarea statutului de mare naţiune a fotbalului.