Centre de Consiliere şi Educaţie Comunitară în judeţul Dolj

0
409

Asociaţia Societatea de Cercetare în Leadership, Management, Marketing şi Cultura Organizaţională, în parteneriat cu Asociaţia Umanitară Romaniţa, cu Şcoală Specială Gimnazială „Sf. Mina” Craiova şi cu Inspectoratul Scolar Judeţean Dolj au lansat vineri, 27 iunie,  în Sala de conferinţă a Hotelului Europeca, proiectul  „REintegra-Centre de Consiliere si Educatie Comunitara in judetul Dolj”, cofinanţat  din  Fondul  Social  European  prin  Programul  Operaţional  Sectorial  Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013. La acest eveniment au participat reprezentanţi ai partenerilor în proiect, potenţiali beneficiari, membri ai comunităţii şi reprezentanţi mass-media.

„A doua şansă”

             Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni şi are ca drept obiectiv general corectarea fenomenelor de părăsire timpurie a şcolii şi de abandon şcolar din judeţul Dolj prin dezvoltarea de programe integrate de sprijin prin măsuri remedial/corective de compensare, prin reintegrare în educaţie, respectiv educaţie de tip „a doua şansă”, pentru persoanele  din judeţul Dolj care au părăsit timpuriu sau au abandonat şcoala. „Proiectul REintegra contribuie la creşterea numărului de adulţi reintegraţi în educaţie prin programul ”A doua şansă”, creşterea numărului de cadre didactice ce folosesc educaţia incluzivă şi care parcurg stagii de formare pentru implementarea programului mai sus menţionat precum şi nu în ultimul rând la creşterea numărului de grupuri de suport care susţin interesele educaţionale ale grupurilor vulnerabile”, a  precizat Ion Criveanu, managerul de proiect.

Zece Grupuri Locale de Sprijin, active şi funcţionale

Grupul ţintă al proiectului este mixt, fiind format din 100 de persoane care au părăsit timpuriu şcoala, 100 de persoane care nu au absolvit învăţământul obligatoriu şi respectiv 40 de persoane implicate în dezvoltarea şi implementarea programelor educaţionale de tip „A doua şansă”. Serviciile vor fi acordate gratuit în cadrul a zece centre de consiliere şi educaţie comunitară din judeţul Dolj: Calopar, Catane, Cerăt, Coţofenii din Faţă, Filiaşi, Segarcea, Negoi, Ostroveni, Gingiova şi Valea Stanciului. „Prin acest proiect mai urmărim înfiinţarea în judeţul Dolj a zece Grupuri Locale de Sprijin, active şi funcţionale, expresie a parteneriatelor între scoli, primării şi ONG-uri, parteneriate  menite să crească accesul pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile. De asemenea vor fi informaţi 40 de reprezentanţi din rândul  autorităţilor locale, organizaţiilor educaţionale şi altor actori sociali locali în cadrul celor 10 Grupuri Locale de Sprijin în legătură cu educaţia de tip  ”A doua şansă” şi asupra posibilităţii reducerii abandonului şi părăsirii timpurii a şcolii”, a mai precizat managerul de proiect.