Daruri de la pompierii doljeni, pentru copii

0
920
De Ziua Internațională a Copilului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj este alături de cei mici, ajutându-i pe cei de la Casa de Tip Familial “Elisabeta”.
În fiecare an, în prima zi de vară  se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia şi iubi copiii şi de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea. A fost sărbătorită pentru prima dată la nivel naţional în Turcia în data de 23 aprilie 1920. Ziua Internaţională a Copilului – 1 Iunie, a intrat în istorie, ca având începuturile în anul 1925, an în care la Geneva s-a ţinut Conferinţa Mondială pentru bunăstarea copiilor.
1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului, este ziua în care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei inocente, alături de generaţia în creştere. “Este ziua în care încercăm încă o dată să conştientizăm, că interesul pentru copil trebuie să fie  unul prioritar şi că toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră zi de zi. Pe lângă misiunea de a salva vieţi, pe care o avem  zi de zi, pe 31.05.2021 am avut o misiune deosebită, aceea de a aduce un strop de bucurie şi un zâmbet pe feţele copiilor din Casa de Tip Familial “Elisabeta”. Astfel, pompierii doljeni din Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Oltenia” al județului Dolj au ajuns la cei mici cu produse de camping, produse alimentare (dulciuri) şi răcoritoare, în valoare de peste 1.500 lei. Banii au fost donaţi de cadrele unităţii.
La mulţi ani copii frumoşi!”, se arată într-un comunicat al ISU Dolj.