Nu ţopăim, cuprinşi de febra exaltări, la tot ce ne livrează pe blogul său personal filosoful, eseistul, criticul de artă şi directorul săptămânalului “Dilema veche“, Andrei Pleşu, dar îl citim sistematic, pentru izul moralizator al textelor sale care invită, nu rareori, la reflecţie. Poţi să nu fii de acord cu argumentaţia, uneori prozaică a domniei sale, dar asta nu înseamnă că Andrei Pleşu rămâne – îndeosebi prin prospeţimea limbajului – altceva decât o voce publicistică inconfundabilă. Ne anunţă domnia sa, printr-o tabletă intitulată “Cine ne guvernează?”, că, în curând, la Salonul bucureştean al cărţii, Editura Humanitas va lansa o nouă colecţie de “perle”, alcătuită de neobositul Radu Paraschivescu, “specializată”, de această dată, pe politicienii autohtoni. Cartea se va numi “Cum gândesc politicienii?”, dar va avea şi un subtitlu retoric “Cum? Gândesc politicienii?”. Două observaţii “imediate”: Radu Paraschivescu, din câte ştiam, redactor la Editura Humanitas, este o persoană respectabilă, cu lecturi notabile, exprimare îngrijită, dacă nu impecabilă, căruia i-am şi prezentat la o ediţie a Târgului Gaudeamus, la Craiova, prin 2005, cartea “Fanionul roşu”. A doua observaţie, şi aceasta expresă: Andrei Pleşu este neîndoielnic, aşa lasă impresia, o persoană riguroasă, mai ales când face referiri la noi apariţii editoriale. Or, tocmai asta este nedumerirea noastră: cartea “Cum gândesc politicienii?” nu este altceva decât o ediţie “îmbunătăţită, completată şi actualizată” a colecţiei de perle româneşti, apărute sub titlul “Noi vorbim, nu gândim” (Ed. Humanitas, 2015). La lectura unora dintre panseuri – inepţii antologate – se poate râde copios. În volumul “Muşte pe parbrizul vieţii: nou catalog de perle” (Ed. Humanitas, 2014) acelaşi autor, Radu Paraschivescu, sugera, realmente cu har, amplitudinea derivei discursului public. În rest, cronica lui Andrei Pleşu la cartea în curs de apariţie a lui Radu Paraschivescu este impecabilă. Mai ales că şi colecţia de perle adunate de autor este inepuizabilă. “Corecţia” la care făceam referire nu are nimic tendenţios. O scăpare, de care fiecare, în destule împrejurări, nu suntem scutiţi. Reţinem “fiorul emoţional” al lui Andrei Pleşu, exprimat cu naturaleţe, din final: “Râzi ce râzi, dar în cele din urmă îţi dai seama că râzi de tine, pentru că vedetele cărţii sunt aleşii tăi de ieri, de azi şi de mâine“. De acord. Un fel q.e.d. Dar să abandonăm teritoriul politicienilor abonaţi la o stilistică barbară, majoritatea afiliaţi intelectual nivelului textelor simpatice din Arici-Pogonici, şi să cităm dintr-un pisc al culturii româneşti. Am precizat un “pisc”. ” (…) M-am născut în anul în care a început al doilea război mondial, de care îmi aduc destul de bine aminte”; “Într-o primă emisiune de televiziune, în direct, după ani buni, în iarna lui 1989, am respins afirmaţia redactorului care m-a făcut disident şi am fost sunat la telefon (…) care a remarcat în stilul lui inimitabil că nu mă număr printre vitejii care după război se arată”. «La masa rotundă a “minciunilor” participând mai mereu aceiaşi (…) vorbind o română de baltă, toţi laolaltă şi fiecare în parte manipulând prostimea din care fac şi eu parte». Am citat din tableta “Nu mai înţeleg nimic“, semnată de… Nicolae Manolescu la 7 mai 2016. Asta nu înseamnă altceva decât că, poate, Andrei Pleşu are dreptate. Uneori.
