Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a afirmat că în Siria „există o presiune populară clară pentru a deschide frontul rezistenţei (împotriva Israelului) în Golan (…) Există mai mulţi factori, (între care) agresiunile israeliene repetate”, a declarat el pentru televiziunea deţinută de Hezbollah, făcând aluzie la raidurile israeliene asupra unor ţinte militare din apropiere de Damasc în ultimele luni. Platoul Golan a fost ocupat de Israel în 1967 şi de la acea dată nu mai sunt violenţe între cele două ţări, care au rămas, teoretic, în stare de război. Incidente minore au avut loc în Golan de la începutul conflictului din Siria. În timp ce trupele regimului duc o bătălie încrâncenată împotriva rebelilor, Assad denunţă „un război mondial condus împotriva Siriei şi a politicii de rezistenţă”, o aluzie la axa Siria-Iran-Hezbollah împotriva Israelului. Preşedintele sirian, căruia opoziţia şi occidentalii îi cer să renunţe la putere, a declarat că nu va ezita să se prezinte la alegerile prezidenţiale din 2014, dacă poporul vrea acest lucru. „Această problemă va fi decisă la momentul dorit (…) dacă simt că există o necesitate de a mă prezenta drept candidat şi dacă simt că poporul vrea această candidatură, nu voi ezita să fac acest lucru”, a declarat el. „Dar dacă simt că poporul sirian nu vrea (…), nu voi candida”. În ceea ce priveşte proiectul de conferinţă de pace supranumit „Geneva 2”, pe care ruşii şi americanii încearcă să îl organizeze în iunie, el a declarat că orice acord între regimul său şi opoziţie va fi supus unui „referendum”. Opoziţia şi occidentalii „susţin că vor un Guvern de tranziţie, în care preşedintele să nu aibă nici un rol”, a declarat Assad, dar „prerogativele preşedintelui sunt fixate prin Constituţie şi preşedintele nu îşi poate abandona prerogativele”. O schimbare „a Constituţiei presupune organizarea unui referendum popular. (…) dacă ei vor să discutăm aceste lucruri, ele vor fi prezentate la conferinţă şi, atunci când şi dacă se va ajunge la un acord, îl vom supune referendumului”, a precizat Assad. În ceea ce priveşte livrarea de către Rusia a unor rachete sol-aer sofisticate S-300, el a recunoscut că regimul său a primit un prim lot. „Acordurile trecute cu Rusia nu au legătură cu criza (…) Toate acordurile trecute cu Rusia vor fi onorate, iar o parte dintre ele au fost deja, recent (…) noi şi ruşii vom continua să onorăm aceste acorduri”. Şeful statului a recunoscut, de asemenea, pentru prima dată, că puternica mişcare şiită libaneză Hezbollah luptă alături de trupele sale în oraşul Qousseir (centru-vest), în apropiere de frontiera libaneză. El a precizat totuşi că „Hezbollahul este prezent în Siria deoarece bătălia care se dă este împotriva Israelului şi a agenţilor săi din Liban şi Siria. Qousseir nu este important în sine, este importantă frontiera, (deoarece) se încearcă înăbuşirea rezistenţei (Hezbollah)”. Regimul sirian este acuzat că, pe la această frontieră, transferă arme Hezbollah.
Pe de altă parte, opoziţia siriană a anunţat joi, la Istanbul, că nu va participa la conferinţa de pace internaţională denumită „Geneva 2” atât timp cât principalii susţinători ai preşedintelui Bashar al-Assad „invadează” Siria.