Dreapta premierului italian Silvio Berlusconi a pierdut, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor municipale, Milano, fieful PDL de 18 ani, capitala economică a ţării, sediul imperiului mediatic Fininvest, oraşul natal şi vitrina reuşitelor sale profesionale şi politice. Rezultatul este mai mult decât o înfrângere, este o adevărată derută. Considerat „un test naţional” înaintea alegerilor legislative de anul viitor, scrutinul alegerilor municipale a dat un avertisment serios Partidului Poporului şi Libertăţii, mai ales că în ultimii 15 ani stânga nu reuşise nici măcar să ajungă la balotaj, pierzând sistematic din primul tur. Rezultatul era, însă, previzibil. Fostul magistrat Giuliano Pisapia, candidatul Partidului Democrat (55,14%) a devansat-o pe Letizia Moratti (44,89%), în urma unei campanii electorale încrâncenate. Surpriza mare a venit, însă, de la Napoli, de ani buni un fief al stângii. De această dată, deşi candidatul stângii, fostul magistrat Luigi de Magistris, a intrat prost poziţionat în balotaj, în faţa antreprenorului Gianni Lettieri, s-a impus categoric, cu 65,37% din voturi. Potrivit editorialistului cotidianului La Stampa, toată lumea ştia că votul la Milano era destinat modificării echilibrului politic naţional. Stânga a mai câştigat şi în alte oraşe precum Trieste, Cagliari, Novarre, Grossetto, Crotone, Pordenone. Umberto Bosi, şeful Ligii de Nord, aliant al lui Silvio Berlusconi, conştient de revolta electoratului său împotriva unui premier „prea concentrat pe luptele sale personale” mai ales contra justiţiei, ar putea rupe o alianţă istorică. Pe de altă parte, înfrângerea „ar putea avea consecinţe interne pentru PDL” partidul lui Silvio Berlusconi, cu dure reglări de conturi şi posibile contestări a leedership-ului. Minimalizând pierderea alegerilor municipale la Milano şi Napoli, Silvio Berlusconi a apreciat că „rezultatul nu va avea efect asupra guvernării”. Însă o reuniune de urgenţă a Consiliului de Miniştri este prevăzută imediat după întoarcea de la Bucureşti, urmată fiind şi de o întâlnire a lui Il Cavaliere cu liderii importanţi ai partidului său. Între cele două tururi de scrutin, Silvio Berlusconi şi staff-ul partidului său l-au atacat violent pe Giuliano Pisapia, considerând că dacă acesta câştigă alegerile, Milano va deveni un oraş islamic, un Tziganopolis plin de tabere cu romi. Pentru stânga şi Partidul Democrat victoriile de la Milano şi Napoli sunt binevenite după o serie de trei înfrângeri (legislative – 2008, europarlamentare – 2009 şi regionale – 2010). Problemele deosebite pe care le are cu justiţia – afacerile Mills, Mediatrade şi Rubygate (abuz de putere şi incitarea la prostituţie a minorelor) – au şubrezit rău imaginea premierului italian.