Universitatea Craiova nu trebuie să aducă titlul ca să umple stadionul, ci trebuie să umple stadionul ca să aducă titlul. Fanii, dacă mai sunt numeroşi, nu trebuie să-i lase pe aceiaşi 6-7 mii care apar constant să ducă „greul”. 100 de inşi în deplasare la Cluj când echipa e în luptă pentru titlu nu este un număr demn de Ştiinţa. Când se va umple stadionul şi la alte meciuri în afara celor cu FCSB (când e sold-out şi fiindcă sunt câteva mii de fecesebişti undercover), atunci vom fi all-in pentru titlu. Când ne vom recăpăta spiritul, şi în teren şi în tribune, atunci vom fi din nou campioni. Așa cum fanii trebuie sa transmită mesajul celor din teren, la fel spiritul recăpătat va aduce titlul mult așteptat.
Dacă vii la stadion doar cu pretenţii de titlu, atunci nu ești suporter și nu îți simte nimeni lipsa, dimpotrivă. Vânătorii de trofee se pot duce la FCSB. Ne lamentăm că au trecut 33, 34, 35, 36 de ani de când nu am câştigat titlul, dar uităm ce s-a întâmplat între timp. Am trecut, în 13 ani, de la „Unde ne este echipa?” la „Unde ne este titlul?” La ce cataclisme a trăit această entitate, culminând cu dispariţa sa şi cu segregarea fanilor, un titlu nu înseamnă rezolvarea problemelor Ştiinţei, nu aduce vindecarea totală. OK, titlul ar fi celebrat cu arena plină, dar unii ar veni numai pentru eveniment şi ar dispărea la fel de rapid când nu ar mai exista ceva „de pus pe story”. Invocarea permanentă a titlului, obsesia câştigării lui nu ni-l va aduce, în schimb regăsirea identităţii, a spiritului poate fi decisivă.
E adevărat, Campiona Unei Mari Iubiri a adus primul titlu în vitrină la un deceniu după promovare, dar nu trofeul a adus lumea alături, ci iubirea cu care era înconjurată echipa a dus-o spre performanţă. Nu ţine nici argumentul că echipe fără suporteri, precum Viitorul, CFR, Urziceni, etc au câştigat titlul în ultimele decenii. Chiar vrem să ne comparăm cu el cu adevărat? Chiar nu ştim care e diferenţa dintre Craiova şi astfel de echipe? E adevărat şi că, în acelaşi timp, atunci când a existat pe stadion atmosferă de titlu, ea n-a găsit susţinere în teren, n-a regăsit echipă de titlu, ori măcar de spirit de titlu.
Mulţi se lamentează că „sistemul”, „politicul”, „Ciolacu şi PSD” favorizează FCSB în lupta pentru titlu şi că Ştiinţa e prejudiciată. Frustrarea trebuie transformată în mândrie. Astfel de nedreptăţi îţi confirmă identitatea, sunt poate mai importante decât un trofeu. Asta e Ştiinţa, echipa anti-sistem! Nu-şi revendică această echipă, oare, trecutul Ştiinţei? Nu asta a fost Craiova în istoria sa, echipa defavorizată în duel cu Bucureştiul? Din celebra injustiţie din 1973 ne-am ales cu cel mai frumos alint – „Campioana Unei Mari Iubiri”. Un titlu nu înseamnă mare lucru pus în balanţă cu o poveste frumoasă. Craiova Maxima, în deceniul în care s-a format şi s-a exprimat acea generaţie, a adus doar două titluri în palmaresul clubului, dar a avut o ţară întreagă alături de ea. Nu trofeele au făcut-o cea mai frumoasă echipă a României din toate timpurile, ci spiritul ei. Fanii nu se cuceresc cu titlurile interne, ci cu performanţele din cupele europene. Ori, Ştiinţa n-a punctat de decenii la acest capitol. Acolo trebuie să câştige Craiova „titlul”, acolo trebuie să fie validată. Şi cu siguranţă atunci va fi pregătită să reziste oricăror oprelişti în competiţia internă şi va fi campioană. E greu să te pretinzi victima arbitrajelor, când eşti ciuca bătăilor unor ciumeţi precum Laci, Maribor sau Lokomotiv Tbilisi, iar FCSB şi CFR şi-au croit drum în Europa printre granzi.
Acum avem spiritul de oltean pe bancă, e nevoie ca Mirel să-l transpună şi în teren. Şi nu trebuie să-şi impună deadline-uri de titlu, ci să-şi propună să impregneze acel spirit oltenesc, apoi mentalitatea de câştigător. „Să intrăm în teren cu cuţitul în dinţi”, cum s-a exprimat la revenirea în Bănie. Când o vom face meci de meci, şi nu numai la presiunea antrenorului, ci din propria conştiinţă, atunci vom fi pregătiţi pentru a lua şi titlul. Nu de un titlu „ciupit” avem nevoie (nu că nu ar fi „primit” şi acela), ci de unul câştigat în ciuda tuturor obstacolelor. Fiindcă „aşa a fost mereu la Craiova”…
Mirel are nevoie să-şi mai domolească emoţiile, fiindcă la eşecuri pare mai afectat decât suporterii şi a la longue ar putea claca. Pare copleşit inclusiv de arbitraje. El are nevoie să vadă Craiova cu ochii copilului care venea de la Severin cu fularul alb-albastru la gât să vadă Ştiinţa sa, care era furată şi atunci de arbitri, nu să compare cu ce a trăit când era căpitanul Stelei, fiindcă echipa roş-albastră a fost mereu protejată de sistem.
Ştiinţa nu are voie să intre în depresie fiindcă nu a luat campionatul nici anul acesta, trebuie să se replieze, să contabilizeze câştigurile acestui sezon, adică antrenorul şi un schelet de echipă, apoi să completeze locurile goale. Şi cele din teren, şi cele de pe bancă, să scape de „pile” şi de balast. Şi să aibă un parcurs european veritabil, nu să fie prezentă în urne la o singură tragere la sorţi. Şi să poată să se bată şi să câştige meciuri şi prin bălţi şi nămol. Atunci va fi echipă de titlu şi poate chiar îl va câştiga. Cu stadionul plin.
