Ce era de spus, s-a spus!

0
35

Vom vota duminică, în primul tur al unor alegeri prezidenţiale, despre care se va discuta multă vreme. Ştim cu claritate şi pentru cine? După trei runde de dezbateri televizate -ultima cea mai dură dintre ele a durat patru ore, în organizarea Antenei 3 CNN-, am văzut cu ochii noştri, încă o dată „oferta electorală”. Avem o idee vagă şi despre poziţionarea candidaţilor în sondajele publicate, oricum nici unul dintre ele pe deplin credibil. Independentul, chipurile, Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, „nealiniatul” Victor Ponta, o expresie a prefăcătoriei şi perversităţii notorii în spaţiul dâmboviţean şi George Simion candidatul AUR, o figură autentică de şef de galerie, care crede că poate seduce electoratul prin neprezentare, aspiră fiecare la o calificare în turul doi. S-a mai văzut pe scenă, ceea ce nu visese în viaţa ei, Elena Lasconi, primarul de Câmpulung Muscel, convinsă că tupeul fără margini poate substitui… biblioteca şi mai ales studiile serioase. Oricum n-a convins decât proprii ei suporteri şi minunea ar fi să nu primească voturile aşteptate nici măcar în orăşelul al cărei primar este. Discuţiile pro şi contra au fost şi rămân centrate în jurul lui Crin Antonescu, candidatul Alianţei electorale „România, Înainte”, de departe cel mai pregătit şi mai adecvat funcţiei pentru care candidează duminică. Pe nu puţini, am observat, îi enervează faptul că are un discurs coerent, elevat, fără egal –expresie a studiilor şi a lecturilor serioase-, pe alţii că reapare după un deceniu de „stat pe margine”, şi în fine pe nu puţini, în lipsă de argumente, că „n-are bască”. L-a desfiinţat literalmente pe Nicuşor Dan, pentru tergiversarea unei aprobări pentru un spital de cancer pentru copii (spitalul Sanador), cu care a avut confruntarea cea mai acerbă. Nici unul dintre adversarii săi n-a putut să-l surprindă cu vreo întrebare-capcană, în privinţa cunoştinţelor de politică externă, internă, ca să nu mai vorbesc de cultură. A citat şi din Biblie, semn că era stăpân pe sine. Crin Antonescu, Nicuşor Dan, George Simion sunt candidaţii cu cele mai mari şanse de a accede în turul doi, spun sondajele, cu credibilitatea lor discutabilă. Niciodată de-a lungul anilor, în trei runde de dezbateri consecutive, toate într-o săptămână, nu s-a mai consumat atâta patos emoţional ca de această dată. Klaus Iohannis, dacă ne reamintim, nu şi-a dorit nici o confruntare faţă în faţă cu Viorica Dăncilă, la precedentele alegeri prezidenţiale şi refuzul său a fost aplaudat de cei care la sfârşitul deceniului „de adormire” nu găsesc nimic consistent în toată activitatea lui. În afară de ronţăirea unor sume mari de bani, plin deplasări în toate colţurile lumii, fără a fi soldate cu ceva concret pentru ţară. Duminică vom vota fiecare, aşa cum crede de cuvinţă. Mă repet, Crin Antonescu rămâne cel mai potrivit pentru postul de preşedinte. Sper ca defectele sale (pentru mine periculoşi sunt oamenii fără defecte) să se estompeze după alegeri şi vizibile să-i fie calităţile, pentru a găsi o formulă de coabitare inspirată, făcându-ne să trecem în uitare lunile de freamăt, care au urmat după primul tur al alegerilor prezidenţiale din decembrie anul trecut. Unii îl jelesc în continuare pe Călin Georgescu, fără să-l fi văzut vreodată de aproape, ocultând premeditat în ce a fost amestecat, de are atâta treabă cu justiţia acum. În câteva rânduri, Crin Antonescu a fost la Dolj, a stat de vorbă cu alegătorii, a lăudat activitatea primarului Craiovei, ceea ce nu e puţin lucru, în perspectiva dobândirii mandatului de preşedinte. Crin Antonescu este, mă repet pentru a nu ştiu câta oară, o soluţie potrivită pentru funcţia de preşedinte, cea mai înaltă demnitate în stat. Fie ca gândul bun să ne însoţească pe fiecare la vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *