Sărbători culturale

0
364

Activitățile din cadrul Târgului de Paște continuă și în Săptămâna Mare. Cei care aleg să vină în Parcul Nicolae Romanescu în perioada 01.05.2024 – 06.05.2024 se vor putea relaxa la un festival de literatură transdanubiană și vor putea participa la expoziții, activități sportive, ateliere de balet sau de pictat vase ceramice.

În prima zi de Paște, duminică 5 mai, Filarmonica Oltenia Craiova prezintă, de la ora 17.00, un concert extraordinar: The Phenomenon – Trio Marius Preda, la Foișorul din fața Casei Bibescu, iar luni, 6 mai, de la ora 18.00, va avea loc, în Parcul Nicolae Romanescu, o paradă a costumelor medievale.

Căsuțele cu bunătăți și cadouri vor fi deschise zilnic, între orele 10.00 – 20.00, iar turiștii și craiovenii pot veni la Târgul de Paște cu autobuzul turistic, care va avea următorul traseu: Sala Polivalentă – Casa Băniei – Grădina Botanică – Palatul Administrativ – Parcul Nicolae Romanescu.

Autobuzul turistic va circula în intervalul orar 10.00 – 20.00, cu plecare la fix de la Sala Polivalentă și va avea următoarele stații:

  • Grădina Botanică – stația de la Schmit,
  • Palatul Administrativ – stație la English Park,
  • Fosta Casă a Căsătoriilor – str. C.D. Fortunescu,
  • Parcul Nicolae Romanescu

*Prețul biletului este de 3 lei și se poate achiziționa direct din autobuz.

Miercuri, 01 mai

Zona Foişor

  • 09:00 – 22:00 Easter Egg, Hunt Indago Games
  • 15:30 – 19:30 Festivalul de literatură transdanubiană – Momente poetice şi muzicale, Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman

Vineri, 03 mai

Zona Foişor

  • 09:00 – 22:00 Easter Egg Hunt, Indago Games
  • 11:00 – 18:00 Expoziţia Sărbători Spirituale, Cenaclul de Arte Vizuale Art Amicis
  • 14:00 – 18:00 Activităţi sportive, ateliere de pictat ouă şi decoraţiuni de Paşte, Centrul Voluntariat pentru Comunitate

Sâmbătă, 04 mai

Teatrul de Vară

  • 00 – 19:00 Atelier de balet, Opera Română şi Şcoala de Balet “Attitude”

Zona Foişor

  • 09:00 – 22:00 Easter Egg Hunt, Indago Games
  • 11:00 – 18:00 Expoziţia Sărbători Spirituale, Cenaclul de Arte Vizuale Art Amicis
  • 14:00 – 17:00 Atelier de pictat vase ceramice, Muzeul Olteniei

Duminică, 05 mai

Zona Foişor

  • 09:00 – 22:00 Easter Egg Hunt, Indago Games
  • 11:00 – 18:00 Expoziţia Sărbători Spirituale, Cenaclul de Arte Vizuale Art Amicis
  • 14:00 – 17:00 Atelier de pictat vase ceramice, Muzeul Olteniei
  • 17:00 – 18:00 Concert The Phenomenon – Trio Marius Preda, Filarmonica Oltenia Craiova

Luni, 06 mai

Parcul Nicolae Romanescu

  • 18:00 – 19:00 Parada costumelor medievale

Teatrul de Vară

  • 13:00 – 15:00 Spectacol de muzică populară, Ansamblul Folcloric Maria Tănase

Zona Foişor

  • 09:00 – 22:00 Easter Egg Hunt, Indago Games
  • 10:00 – 18:00 Expoziţie de pictură – Să trăim frumos într-un mediu sănătos, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, Asociaţia Seniori Art

NOTĂ: Condiţiile meteorologice nefavorabile pot anula o parte dintre manifestările programate în aer liber!