Laura Codruţa Kovesi, procuror şef european!?

0
379

Sfârşitul „coşmarului” Laura Codruţa Kovesi este aproape iar efuziunea i-a cuprins pe mulţi dintre cei care au simţit pe pielea lor contactul cu procurorii anticorupţie sau care ştiu că sunt în vizorul DNA. Un vot banal, în aparenţă, din Parlamentul European le-a dat apă la moară artizanilor strategiei privind „scoaterea din viteză” a Laurei Codruţa Kovesi. Care, susţine NAŢIONAL, ar putea avansa anul viitor în importanta funcţie de procuror şef european, după ce la Bruxelles s-a aprobat deja regulamentul de înfiinţare al unei noi structuri transfrontaliere. Este vorba despre Biroul Procurorului European, care va coordona activitatea de combatere a fraudării uriaşelor fonduri administrate de către UE. Iar cum numele celei mai puternice femei din România se afla în „pole position” pentru ocuparea funcţiei care se va înfiinţa în curând, „clienţii” DNA îşi fac curaj că de acum nu trebuie decât să tragă cât mai mult de timp, până ce Kovesi va ajunge la Bruxelles.

Sursa