Oamenii de știință din cadrul Comisiei Europene au conceput noi materiale-martor

0
706

Oamenii de știință din cadrul Comisiei Europene au conceput noi materiale-martor pe care laboratoarele le pot utiliza pentru a verifica funcționarea corectă a testelor pentru coronavirus și pentru a evita rezultatele fals-negative.

Mariya Gabriel, comisara pentru cercetare și inovare, responsabilă de Centrul Comun de Cercetare (JRC – Joint Research Centre), a declarat: „Iată că oamenii de știință ai UE acționează atunci când este necesar și acolo unde este necesar, pentru a sprijini răspunsul UE la criza actuală. JRC a identificat rapid posibile lacune în ceea ce privește gestionarea epidemiei de coronavirus și a intervenit imediat pentru a le acoperi. Noul material-martor are potențialul de a îmbunătăți capacitatea de răspuns a UE la pandemia de coronavirus și de a împiedica irosirea unor resurse valoroase prin efectuarea de teste ineficiente.”

Stella Kyriakides, comisara pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Testările rapide și fiabile în laborator sunt fundamentale pentru strategia noastră împotriva coronavirusului. Activitatea oamenilor de știință din UE de dezvoltare a unor materiale-martor pentru teste va permite verificarea a până la 60 milioane de teste de laborator pe întreg teritoriul UE. Este o realizare majoră a cercetătorilor noștri, care va fi esențială pentru strategia noastră de ieșire din momentul în care vom începe să renunțăm la măsurile de distanțare socială.”

Dintr-un studiu recent al UE rezultă că lipsa materialelor-martor pozitiv ar fi una dintre primele trei provocări cu care se confruntă laboratoarele în privința implementării fiabile a testărilor privind coronavirusul.

Un material-martor pozitiv garantează că testele de laborator funcționează corect, contribuind la evitarea obținerii unui rezultat negativ al unui test prelevat de la o persoană pozitivă. Materialul-martor conceput de JRC este o parte sintetică neinfecțioasă a virusului. În prezent, 3 000 de eșantioane de material-martor sunt gata de a fi expediate către laboratoarele de testare din întreaga UE. Eșantioanele sunt foarte concentrate, fiind necesară doar o cantitate foarte mică de material pentru verificarea unui test. Aceasta înseamnă că un singur tub de eșantioane este suficient pentru a permite verificarea a până la 20 000 de teste. Prin urmare, cele 3 000 de eșantioane care sunt pregătite în prezent fac posibilă verificarea a până la 60 milioane de teste în întreaga UE.