Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată 8,1 milioane de euro, respectiv 37,9 milioane de lei, pentru un număr de 33 de beneficiari care au solicitat anul trecut fonduri pentru bunăstarea porcinelor. “APIA aduce la cunoştinţa opiniei publice că astăzi, 1 aprilie 2020, efectuează plăţile aferente Măsurii M215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor, pentru cererile depuse în anul 2019. Suma totală autorizată la plată este 8.136.856,76 euro, respectiv 37.946.231,46 lei pentru un număr de 33 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare”, se arată într-un comunicat al APIA Dolj.