Din nou confruntare în Golful Persic

SUA şi Israelul au lansat ieri o ofensivă majoră previzibilă împotriva Iranului la doar două zile după ce apăruseră rapoarte despre progresul negocierilor. Conflictul depăşeşte deocamdată amploarea celor 12 zile de război din iunie 2025. Se vorbeşte de 50.000 de soldaţi, 200 de avioane, 2 portavioane, cea mai mare desfăşurare americană din 2003 încoace după cum titrează Wall Street Journal. Ceea ce a început cu un atac preventiv cu rachete a escaladat rapid într-o ofensivă majoră care a implicat mai multe ramuri ale forţelor armate americane (forţe marine, aeriene, terestre, corpul puşcaşilor marini, forţe spaţiale). Mai mulţi aliaţi SUA din regiune (Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite) nu participă la evenimente. Operaţiunea americană se numeşte „Furia epică” iar cea israeliană „Răgetul leului”. Teheranul şi-a numit represaliile adevărata promisiune”. Portavionul USS Abraham Lincoln opera deja în Golful Persic dar şi portavionul USS George W. Bush, după încheierea exerciţiilor în largul coastei Virginia, s-ar putea alătura navelor americane din zonă în 2 săptămâni. Se contează şi pe faptul că multe oraşe iraniene au fost zguduite de proteste după 28 decembrie anul trecut cu sloganuri ostile regimului. Într-un discurs video Donald Trump a declarat începerea operaţiunilor de luptă, cerând poporului iranian să preia puterea ca “singura şansă pentru generaţii întregi”. Netanyahu a vorbit despre eliminarea ameninţării existenţiale reprezentată de regimul terorist. Schimbarea regimului de la Teheran rămâne adevăratul obiectiv de război. Detaliile anterioare au eşuat nu din cauza unor detalii individuale ci din cauza percepţiei politice: orice concesie ar fi percepută ca o capitulare de ambele părţi atât pe plan intern cât şi pe lan strategic or, nici Washingtonul nici Teheranul nu-şi permiteau semne de slăbiciune. Două puncte rămăseseră în limitele unui inteval realist de negociere: în primul rând problema măsurii şi gradului în care Iranul ar putea îmbogăţi uraniu şi în al doilea rând garanţia de securitate pentru regim adică asigurarea că negocierile nu vizează o schimbare forţată a puterii de la Teheran. În cele din urmă un singur punct central de dispută a rămas ireconciliabil: programul de rachete al Iranului în special dezvoltarea şi raza de acţiune a rachetelor balistice. Aici, interesele strategice ale ambelor părţi s-au dovedit opuse: din perspectiva Teheranului arsenalul de rachete nu prezintă o ameninţare existenţială pentru Israel, ceea ce n-a fost convingător. Problema rachetelor a rămas crucială întrucât experţii estimează că Iranul deţine 3000 de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune mii de drone înarmate adică cel mai mare arsenal din Orientul Mijlociu. Chiar sisteme de apărare de ultimă generaţie precum Iron Dome sau Patriot pot fi copleşite de un atac în masă. Atacurile de până acum nu sunt neapărat sfârşitul diplomaţiei. Primele valuri de atacuri s-au încheiat şi părţile îşi reîncarcă forţele. Iranul a învăţat lecţia de război din iunie anul trecut aşa spune. A reacţionat în decurs de o oră şi jumătate un timp scurt ceea ce sugerează existenţa unor planuri preexistent. Rachetele iraniene au lovit baze militare americane din 6 ţări. O dezescaladare sau o reacţie în lanţ depinde şi de faptul dacă Iranul va juca strâmtoarea Hormuz ca ultima carte de escaladare.