În perioada 19 – 23 februarie, s-a desfăşurat proiectul transfrontalier ,,TRADIȚII CULTURALE ROMÂNEŞTI DE O PARTE ŞI ALTA A PRUTULUI “, organizat de Inspectoratul Şcolar Județean Dolj, Palatul Copiilor Craiova, Palatul Copiilor Iaşi, Instituția Publică Liceul “Ştefan cel Mare” din Chişinău la inițiativa Asociației “Contab ETC Expert”, care a suportat toate cheltuielile deplasării. Implicați în proiect au fost un număr de 54 elevi, profesori si coordonatori, Filarmonica “Oltenia” Craiova şi grupul de copii al bisericii “Madona Dudu” din Craiova.
Atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice a fost ceva care îi va marca pe viaţă, în sensul bun al cuvântului. “A fost o experiență frumoasă, de remarcat întâlnirea cu elevii si cadrele didactice de la Instituția Publică Liceul “Ştefan cel Mare” din Chişinău. Au fost organizate activități extracurriculare de promovare a tradițiilor și obiceiurilor străbune în Chişinău- Republica Moldova și România- Craiova și Iaşi. Iar, apoi, copiii de la Craiova si Iaşi s-au întâlnit la Palatul Copiilor Iaşi, unde a fost un schimb de experiență atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru copii. Cazarea a fost la pensiunea : “INVITAȚI POVESTEA ÎN CASĂ”, din Chişinău , iar două nopți le-am petrecut la mănăstirea Petru Vodă din Neamț, cu mii de mulțumiri celor ce au făcut șederea plăcută tuturor. Atmosfera a fost caldă, prietenoasă atunci când am fost primiți şi am reuşit să consolidăm credința că suntem un singur neam. În aceste zile, s-au vizitat obiective istorice, printre care şi Palatul Culturii. La mănăstirea Petru Vodă ne-am încărcat de energie pozitivă, iar apoi ne-am întâlnit cu istoria la mănăstirea Neamț. Nu am plecat fără să vedem Humuleştiul lui Creangă şi „Casa Mihail Sadoveanu” din Neamț. La întoarcere , copiii ne-au transmis, nouă adulților, energia lor de olteni şi, până la Craiova, au cântat şi ne-am bucurat de zilele frumoase petrecute de o parte şi de alta a Prutului”, a precizat prof. Carmen Eugenia Pascu, director al Palatului Copiilor din Craiova .