Dăbuleni: Preduş, Nanu şi Drăgoi sunt „eroi între eroi”

0
5086

Povestea datează de anul trecut, când în cadrul unei şedinţe ordinare de Consiliu Local a fost adoptată Hotărârea nr. 26/29.07.2022 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului oraşului Dăbuleni şi ale serviciilor publice de interes local fără personalitate juridică. S-a votat în nota obişnuită (scor consacrat 9-8): la comanda consilierului local Preduş Mic Ştefan, cadru didactic la Liceul Teoretic din Amărăştii de Jos, locotenenţii săi pe aliniament politic, Nanu Marian Victor, Victor Sărăcin (ex-PSD) şi Nicolae Drăgoi (Pro România) au răspuns conform preparativelor premergătoare. Competenţa juridică a trioului Preduş, Nanu şi Drăgoi fiind… de netăgăduit. Mai ales a lui Nicolae Drăgoi, fost primar, care întrebat cum îl cheamă nu este exclus să-ţi spună precipitat anul în care s-a născut. Numai că în urma controlului de legalitate, din partea Prefecturii Dolj, Hotărârea nr. 26/2022 a fost considerată nelegală, recomandându-se revocarea ei, întrucât nu fusese contrasemnată, pentru legalitate, de secretarul-general al Unităţii Administrativ Teritoriale (UAT) care şi-a justificat reţinerea prin faptul că Hotărârea încălca prevederile din OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare şi pe cele din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local Dăbuleni în care se menţionează „aprobarea, în condiţiile legii, la propunerea primarului, a statului de funcţii ale instituţiilor publice de interes local, aparatului de specialitate al primarului şi ale serviciilor publice de interes local fără personalitate juridică”. În proiectul de Hotărâre iniţiat de primarul oraşului Dăbuleni, Aurel Băjenaru, acesta propunea includerea în organigramă şi statul de funcţii a următoarelor poziţii: medic generalist (normă întreagă) şi doi asistenţi medicali generalişti. Posturi pentru care, prin adresa DSP Dolj (nr. 3587/2022) se comunica faptul că s-a aprobat finanţarea de la bugetul de stat, chiar prin DSP, transmiţându-se totodată solicitarea de a fi întreprinse, de urgenţă, toate demersurile necesare pentru includerea acestor posturi în statul de funcţii şi demararea de urgenţă a procedurilor de organizare a concursului pentru ocuparea acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Atât medicul generalist, cât şi asistenţii medicali generalişti urmau să-şi desfăşoare activitatea pe lângă Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din Dăbuleni. Conducerea unităţii de învăţământ solicitând acest lucru. Controlul de legalitate a considerat că au fost depăşite competenţele Consiliului Local, aşa cum sunt ele prevăzute în Codul Administrativ (art. 129). Adică în discuţie a fost pusă tocmai „competenţa jurudică” a lui Preduş, Nanu şi Predoi, trei doamne şi toţi trei, puţin amatori în materie de Drept administrativ (faza începători). Instanţa de Contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dolj a dispus anularea Hotărârii Consiliului Local Dăbuleni (nr. 26/29.07.2022) privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului oraşului Dăbuleni şi ale serviciilor publice de interes local fără personalitate juridică. De reţinut o apreciere din partea instanţei după examinarea materialului probator administrat în cauză: „Se constată faptul că Hotărârea Consiliului Local al UAT Dăbuleni nr. 26/2022 are ca anexă nu organigrama sau statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, aşa cum acestea au fost aprobate, ci amendamente ale consilierilor locali, într-o exprimare defectuoasă care lasă loc de interpretări şi care nu lămuresc ce modificări au fost avute în vedere de consilierii locali”. Trebuie să se fi amuzat şi completul de judecată de logica „infailibilă” a trioului Preduş, Nanu şi Drăgoi, evident eroi între eroi (rima e prozaică), la Dăbuleni, potrivit cărora „desfiinţarea unui post ocupat şi implicit disponibilizarea persoanei care ocupă acest post, din motive de ordin financiar” este perfect… logică. Nu reluăm toate erorile din „faimoasa” hotărâre, în care se vorbea undeva de „suplimentarea organigramei cu 34 de posturi”, când în realitate nu era vorba decât de 3 posturi şi acelea cu finanţare de la bugetul de stat prin DSP, cum spuneam, nu din bugetul local. Pentru structura lor sufletească aleasă, Preduş, Nanu şi Predoi merită portrete pe holurile Primăriei din Dăbuleni, să-şi scuipe lumea în sân pentru ce a votat.