Silviu Lung: „Pigliacelli are un joc bun cu ambele picioare, mai poate executa penalty-uri”

0
581

Portarul Craiovei Maxima apreciază calităţile italianului, primul goal-keeper care marchează în Liga I, după 12 ani

Cu golul său din meciul cu FCSB, Mirko Pigliacelli a punctat pentru prima dată în cariera sa, el fiind totodată este primul portar care marchează în Liga 1 după 12 ani, ultimul fiind tot un goalkeeper al Craiovei, Mircea Bornescu. „Pepe” a transformat un penalty la Caracal, într-un FCU Craiova – Pandurii 2-2. Acum două etape, „Piglia” oferise o pasă de gol, pentru Koljic, în derby-ul cu CFR Cluj. De asemenea, în urma unei pase lungi a goalkeeper-ului de 25 de ani, Bancu a obţinut un penalty în partida cu FC Voluntari, tot în returul sezonului regular.

Pigliacelli nu ar fi executat lovitura de pedeapsă dacă pe teren s-ar fi aflat Andrei Cristea sau Meza Colli, însă atacantul moldovean nu a fost utilizat în partida de pe Arena Naţională, iar paraguayanul este accidentat. Mangia a apelat la portarul care posedă un redutabil joc de picior după ce jucătorii de câmp au irosit nu mai puţin de cinci lovituri de pedeapsă în acest sezon, Mitriţă – două, Koljic – două şi Fedele – unul. În urmă cu câteva luni, când a fost întrebat prima dată dacă Pigliacelli ar putea fi desemnat să bată o lovitură de pedeapsă, Mangia n-a părut încântat de idee. „El trebuie să-şi vadă de atribuţiile sale din poartă, executanţii vor fi golgheterii echipei, Mitriţă şi Koljic”, a spus antrenorul italian, care în cele din urmă a apelat la compatriotul său pentru a transforma o lovitură de pedeapsă. Mangia lua în calcul şi ce se poate întâmpla dacă Pigliacelli ratează o astfel de fază, iar mingea rămâne în joc. Pigliacelli a fost trecut pe lista executanţilor Universităţii Craiova după ce Elvir Koljic a ratat la Ovidiu. „Eu fac tot ce pot să-mi ajut echipa, cred că în fotbalul de astăzi portarul trebuie să aibă un bun joc de picior, am dat assist la ultimul meci, mi-aş dori să marchez, dar nu mă gândesc să execut penalty-uri decât dacă sunt solicitat”, spunea portarul italian înaintea meciului cu FC Hermannstadt, din etapa precedentă.

 „Craiova a riscat, nu şi-a luat adversarii peste picior”

 Portarul Craiovei Maxima, Silviu Lung (62 de ani), apreciază execuţia lui Pigliacelli şi spune că a fost chiar o idee bună ca italianul să şuteze în acel penalty în care Universitatea a egalat şi a reintrat în meci. „A fost o idee bună să execute Mirko, a avut o execuţie foarte bună. De altfel, el are calităţi pentru a bate asemenea lovituri, posedă un joc foarte bun cu ambele picioare, oferă pase foarte bune. Chiar mă gândeam că ar trebui să fie încercat, după ce au fost atâtea ratări de la 11 metri în acest sezon. Râdeam când am văzut că jucătorii de la FCSB spuneau că au fost luaţi peste picior că a fost desemnat portarul să execute. Păi, în primul rând, este riscul Craiovei, fiindcă poate fi prinsă pe contraatac. Bornescu ştiu că a fost ultimul care a mai transformat ultima dată penalty, şi el avea calităţi pentru a executa lovituri de pedeapsă. Totuşi, în general, nici eu nu sunt de principiul ca portarul să execute penalty-uri”, a spus Lung senior. Acesta şi-a amintit de unicul gol pe care el l-a marcat în carieră, tot din penalty: „Eu am executat o dată în Cupa României, la Lupeni, şi am dat gol, un meci cu prelungiri, era Titi Teaşcă antrenor, dar apoi nu am mai încercat. Erau alte vremuri, atunci portarii nu aveau tehnica de acum, fiindcă aveai voie să prinzi mingea în mână de la un coechipier”. Chiar dacă nu s-a încumetat să bată vreun penalty, fiul cel mic al lui Silviu Lung, Silviu Lung junior, care apără acum în Turcia, şi-a dezvoltat un bun joc de picior de pe vremea când evolua ca jucător de câmp, în perioada junioratului: „Silvică nu a executat vreun penalty, dar, pe de altă parte, când era la juniori marca multe goluri când era utilizat ca jucător de câmp. Chiar ţin minte că Dandu Ustabacieff l-a folosit în teren şi într-un meci şi a dat cinci goluri contra echipei lui „Fonfo” Niculescu”.

„Universitatea a fost prejudiciată de arbitraj”

Fostul internaţional român a apreciat calitatea derby-ului, precizând că i s-a părut că oltenii săi au fost dezavantajaţi de deciziile de arbitraj: „A fost un meci bun, de calitate, nu unul tacticizat, cum se spunea. S-a marcat şi repede, de aceea a fost spectaculos. Cred, totuşi, că Universitatea a fost prejudiciată de arbitraj, dar a şi luat goluri uşor, pe lipsă de marcaj, primul din fază fixă, capitol la care echipa stătea bine în meciurile anterioare”. Lung senior are încredere că Universitatea poate lupta pentru titlu în acest sezon, dar consideră că ar mai fi avut nevoie de un jucător, după plecarea lui Mitriţă. „De ce să nu avem şanse la titlu? Eu zic că avem, echipa joacă bine, i-ar mai trebui un jucător pe stilul lui Mitriţă, iar Tandia cred că s-ar fi pliat foarte bine. Şi avem marele atu al publicului, lumea la Craiova este avidă de performanţă, acasă jucăm cu stadionul plin, aţi văzut ce emulaţie s-a creat”.

Intenţionase să dea „scăriţă”

Penalty-ul transformat de Mirko Pigliacelli (25 de ani) împotriva celor de la FCSB a ajuns chiar şi în Italia, ţara natală a goalkeeper-ului oltenilor. Într-un interviu acordat jurnalistului italian Gianluca Di Marzio, portarul crescut de AS Roma şi Parma a dezvăluit că s-a gândit să îl ”execute” pe Cristian Bălgrădean cu o… scăriţă: ”Vorbeam cu colegul meu, Fedele, şi aşa a venit ideea asta. Apoi m-am răzgândit şi am tratat-o ca pe o glumă”, a spus Pigliacelli. Acesta a descris filmul întregului eveniment în urma căruia a marcat primul său gol din carieră: ”Când am văzut că se acordă penalty mi-am zis că este momentul meu. Într-o secundă eram deja în cealaltă jumătate de teren. Am întâlnit multe priviri ciudate, inclusiv din partea colegilor mei. Puţini ştiau ce decizie luase antrenorul Devis Mangia. Portarul Stelei m-a abordat şi mi-a zis în română ‘dar de ce baţi tu?’. Era clar surprins”, a mai spus goalkeeper-ul italian. De la echipa U19 a celor de la AS Roma, Pigliacelli a mai trecut pe la Parma, Sassuolo, Pescara, Reggina, Frosinone, Pescara, Pro Vercelli şi Trapani. Nu mai puţin de 131 de partide a bifat Pigliacelli în Serie B pentru toate formaţiile la care a fost legitimat.

Urmaşul lui Bornescu

Ultimul portar care marcase în Liga I a fost Mircea Bornescu, în urmă cu 12 ani, cei doi fiind şi singurii portari ai Craiovei care au înscris în Liga I. „Pepe” are chiar două goluri din penalty. Tot în 2006-2007, Robert Bălăeţ de la Pandurii marca un gol din penalty într-un meci cu Urziceniul. De-a lungul timpului, mai mulţi portari au punctat însă în campionat. Wilhelm Zombori (Ripensia Timişoara) a marcat cinci goluri pentru Ripensia Timişoara în perioada 1930-1938. Rică Răducanu ocupă locul doi în acest top al golgheterilor cu mănuşi, fostul internaţional român reuşind să înscrie trei goluri pentru Rapid Bucureşti în sezonul 1973-74. Iată lisa portarilor care au marcat în Liga I: Wilhelm Zombori (Ripensia Timişoara), Rică Răducanu (Rapid), Petre Rădulescu (Unirea Tricolor), Andrei Sepci (U Cluj), Anghel Creţeanu (Juventus), Justin Apostol (Gloria CFR Galaţi), Ivan Endreffy (Juventus Bucureşti), Ioan Slavei (Gloria Arad), Tibor Kocsardi (Gloria CFR Galaţi), Geza Boldizsar (Ferar Cluj), Vasile Cristea (U Cluj), Stanislav Konrad (Oţelul Reşiţa), Ioan Munteanu (Dinamo Bacău), Aurel Crîsnic (Jiul Petroşani), Ștefan Bathori (Olimpia Satu Mare), Dan Ştefănescu (Farul Constanţa), Victor Roşca (Chimia Râmnicu Vâlcea), Janos Bojtor (Jiul Petroşani), Ionel Dinu (Dacia Unirea Brăila), Tudorel Călugăru (Oţelul Galaţi), Vasile Roşca (CSM Reşiţa), Khalid Fouhami (Dinamo Bucureşti), Robert Bălăeţ (Pandurii Târgu Jiu), Mircea Bornescu (U Craiova).