Ambasada Coreei de Nord de la Madrid, ţinta unui atac armat

0
486

Cu câteva zile înaintea summitului de la Hanoi dintre preşedintele american Donald Trump şi omologul său de la Phenian, Kim Jong-Un, ambasada Coreeid de Nord de la Madrid a fost atacată de un grup de bărbaţi înarmaţi. Atacatorii au furat patru computere din sediul misiunii diplomatice, relatează El Confidential. Atacul a avut loc vineri, 22 februarie, cu cinci zile înainte de summitul din Vietnam, însă informaţia a fost făcută publică abia acum. Potrivit sursei citate, bărbaţii i-au imobilizat pe angajaţii ambasadei, legându-i cu funii. Unul dintre aceştia a reuşit să se elibereze din strânsoare şi a strigat după ajutor. Nu este clar dacă au existat răniţi. Bărbaţii au stat în clădire circa patru ore, până să plece cu computerele sustrase. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne din Spania a confirmat că o anchetă este în desfăşurare pentru a se stabili circumstanţele, informează AFP. Nu se ştie ce informaţii se aflau stocate în cele patru computere. (Sursa: Mediafax)