Craioveni, se caută actori amatori pentru Festivalul „Shakespeare”!

0
79

Craiovenii în vârstă de peste 18 ani sunt invitaţi să fie actori într-o piesă de teatru comunitar, care va fi pusă în scenă în cadrul celei de-a X-a ediţii a Festivalului Internaţional „Shakespeare” (14-26 aprilie). Proiectul, ce va reuni actori profesionişti, dar şi oameni din comunitatea craioveană, este o coproducţie între Festivalul „Shakespeare” Craiova, Compania Parrabbola din Marea Britanie, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Compania „Teatrulescu”. În zilele de 5, 6 şi 7 martie, la Departamentul de Artă Teatrală al Universităţii din Craiova (sediul Facultăţii de Agronomie) – orele urmează a fi anunţate – vor avea loc casting-uri în vederea stabilirii rolurilor fiecărui participant. Se va discuta, de asemenea, despre un orar preliminar de repetiţii, în funcţie de disponibilitatea participanţilor. Informaţii suplimentare pot fi solicitate preşedintelui Companiei „Teatrulescu”, Ramona Drăgulescu, la numărul de telefon 0753.832.878.

Dacă ştiţi că aveţi talent şi puteţi juca un rol într-o piesă de teatru sau dacă vă doriţi să daţi o mână de ajutor la realizarea costumelor ori a decorului dintr-un spectacol, aveţi şansa să demonstraţi toate acestea. Pentru prima oară în istoria sa de 20 de ani, Festivalul Internaţional „Shakespeare” oferă craiovenilor această oportunitate. Potrivit reprezentanţilor Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, „în curând încep repetiţiile pentru un spectacol de teatru comunitar. Premiera va avea loc pe 23 aprilie, ziua în care s-a născut şi ziua în care se împlinesc 400 de ani de la moartea marelui dramaturg”.

«Totul a pornit de la domnul Emil Boroghină, directorul Festivalului „Shakespeare”, care l-a invitat la Craiova pe regizorul Philip Parr, directorul artistic al Companiei Parrabbola din Marea Britanie. Spectacolul va avea loc în aer liber şi va fi o ocazie unică pentru oameni din orice domeniu de activitate, studenţi, pensionari să devină actori, să se implice în construirea decorului şi recuzitei, în realizarea costumelor. Oricine are peste 18 ani este binevenit. Vor fi trei săptămâni de repetiţii, cu o echipă română şi engleză, care, avem convingerea, vor rămâne o experienţă de neuitat pentru participanţi. În spectacol se va vorbi în limba română şi engleză, dar nu este obligatoriu ca participanţii să vorbească limba engleză», a precizat Ramona Drăgulescu, preşedintele Companiei „Teatrulescu”.

Parrabbola este o companie britanică de realizare de spectacole de teatru, în care muzica şi dansul se întâlnesc deseori şi care are ca scop principal promovarea talentelor din Marea Britanie, dar şi din toată Europa.