Centrul Vechi al Craiovei şi-a prins el însuşi un şnuruleţ la rever şi zâmbeşte chemând parcă primăvara. Tarabele pe care şi le-au instalat comercianţii sunt încărcate de mărţişoare, care mai de care mai colorate şi simpatice, altele elegante sau haioase, pe care cumpărătorii, indiferent de vârstă, se înghesuie să le cumpere. Autorităţile locale au avut ideea inspirată de a-i muta pe comercianţi pe câteva dintre străzile din zona istorică, transformându-le, preţ de câteva zile, într-un minunat târg în aer liber.
Astăzi orice doamnă sau domnişoară îşi începe ziua altfel. Alături de cafeaua aburindă stau un ghiocel timid, un trifoi care promite noroc, un coşar simpatic sau pur şi simplu orice alt obiect haios, prins frumos cu şnuruleţ împletit în alb şi roşu. E 1 Martie şi nimeni nu uită să ofere mărţişorul care vesteşte cerul senin şi soarele. Zâmbeşti când îl primeşti şi, instinctiv, arunci o privire lungă spre fereastră. E încă dimineaţă devreme, dar dincolo de perdeaua, oricât ar fi ea de subţire, nu se zăreşte nici o rază de soare. Ca şi ieri, cerul se încăpăţânează să-şi păstreze tenul plumburiu, parcă pentru a-ţi face în ciudă. Și, totuşi, zâmbetul vine natural fiindcă, odată ce primeşti mărţişorul, ştii că primăvara este pe aproape, mai întârzie ea puţin acum, dar vine.
Scuturile bătute-n ţinte de mărţişoare
După această mică introducere imaginară, să ne îndreptăm paşii spre Centrul Vechi. Autorităţile locale au avut chiar o idee inspirată să aşeze măsuţele cu mărţişoare pe străzile pietonale. Comercianţii sunt destul de mulţi şi ocupă lesne două străduţe, puse cap la cap. Fiecare a venit cu tarabele de acasă şi le-au aliniat lăsând loc cât să treacă o persoană, propria persoană adică. Înfipte-n bolduri, mărţişoarele sunt expuse pe panouri care au fost şi ele îmbrăcate, tot frumos, în hârtie roşie sau alt decor, după propria imaginaţie. Privindu-le cum sunt aşezate în poziţie verticală, de-o parte şi de alta, ai, pentru moment, impresia că sunt nişte mici şi drăgălaşe scuturi, bătute toate-n „ţinte” de ghiocei, lalele etc., cu şnuruleţele aferente, fluturând vitejeşte-n vânt.
N-ai loc să atunci un ac… de broşă
În târg este lume multă. Ieri ai fi jurat că se pornise un sfert din oraş să-şi facă provizii de mărţişoare. Nu aveai şanse să te strecori, din prima încercare, până la taraba cu mărţişoare ca să le priveşti mai de-aproape, apoi să mai şi cumperi. Aveai sub nas întâi tot felul de frizuri – unele, ce-i drept, destul de rebele – care priveau şi ele aplecate deasupra teancurilor de cutii, puse pe categorii şi preţuri. Tinerii, căci despre ei este vorba, nu prea ştiau ce să cumpere, căutau ceva ce nici ei nu ştiau ce. Într-un cuvânt, mărţişoare. Dura mult până se gândeau şi se răzgândeau, dar când luau decizia să cumpere, atunci cumpăra până se umplea punga. Puţini aveau răbdarea necesară să le compare, să le studieze măcar puţin ca să vadă dacă este vorba de o idee mai nouă.
Mărţişorul-bibelou
Comercianţii au ieşit în târg cu mărţişoare destul de diverse. Emblema „handmade” era, ca de obicei, la mare căutare şi era afişată de cei care vindeau pandantive sau broşe din porţelan pictat sau croşetate din aţă colorată. Tot pe post de mărţişoare handmade se vindeau şi mici bijuterii, cerceluşi sau coliere, lucrate cu bucăţi de stofă, catifea şi mărgele multicolore. La un preţ mai mărişor, mărţişoare lucrate în argint – mici pandantive cu zodia sau, unele mai inventive, cu fluturaşi, pisicuţe şi flori. Găseai şi categoria broşelor mari, gen „pentru doamna învăţătoare”. Depuşi în cutii ca într-un insectar – păuni, păienjeni, elefanţi, bufniţe şi alte animăluţe. Obligatoriu, toate de dimensiuni mari şi bătute-n pietre. Pentru acelaşi adresant, doamna de la catedră, se recomandau aranjamentele complicate de mărţişor-floare, dar din care floarea nu avea parfum, iar mărţişorul era un bibelou. Erau câţiva care, după un studiu aprofundat, au decis să cumpere, în ciuda preţului, dar mai ales al formei.
Puterea şnuruleţului alb-roşu
Zambilele şi ghioceii umplu străzile cu un parfum adevărat. În multe culori, florile sunt, de multe ori, preferate mărţişoarelor. Cumpărătorii trec mândri cu câte un buchet de lalele frumoase precum gălbenuşul oului de ţară, dar li se explică totuşi că tradiţia nu este completă dacă nu pun alături şi un trifoi sau un coşar, spânzurat de picioare cu un şnur în alb şi roşu. Că, de fapt, toată filozofia constă în această împletitură de aţe în două colori, care, spune tradiţia românească, ne fereşte toată luna martie de farmece. Comercianţii noştri s-au adaptat şi, de câţiva ani buni, s-au pus pe produs aceste brăţări. Tradiţia, spun oamenii, a fost respectată şi îţi agaţă, cu multă răspundere, şnurul alb-roşu la încheietura mâinii drepte.
