Accident cu trei răniţi în Craiova

0
355

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut joi seara, în Craiova, în urma acestuia trei persoane fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Victimele sunt şoferii celor două autoturisme care s-au ciocnit şi o femeie care a fost lovită pe trotuar de una dintre maşini, scăpată de sub control în urma impactului.

Potrivit poliţiştilor Biroului Rutier Craiova, accidentul s-a petrecut joi seară, în jurul orei 19.15, la intersecţia străzii „Brestei” cu „Aleea Brestei” din Craiova. Din cercetările oamenilor legii a reieşit că Ionel Ticu, de 58 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism Opel, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere şi a intrat în coliziune cu un Mercedes la volanul căruia se afla Adrian Petrescu, de 43 de ani, tot din Craiova. În urma impactului autoturismul Opel a fost proiectat pe trotuarul din dreapta, unde a lovit-o pe Maria Gherghe, de 68 de ani, din Craiova. Femeia a fost accidentată grav, suferind multiple fracturi în urma accidentului. Atât ea, cât şi cei doi conducători auto au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru îngrijiri şi investigaţii de specialitate. „Poliţiştii Biroului Rutier ajunşi la faţa locului au întocmit în cauză dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

În aceeaşi zi, în jurul orei 17.00, Ion Barbu, de 47 de ani, din comuna Brădeşti, în timp ce conducea un autoturism Cielo, pe strada „Fraţii Goleşti” din Craiova, la trecerea pentru pietoni amplasată după intersecţia cu bulevardul „Carol I”, nu a acordat prioritate de trecere Alinei Ionescu,de 23 ani, din Bălceşti, judeţul Vâlcea, studentă în Craiova, care a traversat strada regulamentar, pe marcajul pietonal. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a tinerei, care nu a rămas internată, însă pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar penal conform prevederilor legale, pentru vătămare corporală din culpă, au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.