„Machiaj și personaj” – atelier susținut la TNC de Minela Popa, make-up artist

0
209

Unul dintre cei mai apreciați make-up artiști din țară, Minela Popa, câștigătoare a Premiului Gopo în anul 2013, susține astăzi, 1 martie, începând cu ora 11.00, în Sala „I.D. Sîrbu” a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, atelierul „Machiaj și personaj”. Câteva argumente pentru care, dacă sunteți elevi sau studenți, puteți participa oferă Andreea Gofiță, inițiatorul proiectului „Atelierele spectatorului”. «Pentru că vom reconstrui personaje din „Măsură pentru măsură”, de William Shakespeare. Pentru că vom învăța care sunt legile machiajului, ce tip de estetică poate crea un machiaj și care este rolul lui în construcția personajelor. Pentru că vom afla de ce machiajul nu se reduce la aplicarea unui fond de ten înaintea spectacolului și de ce este el o modalitate simbolică de a exprima sentimente și caracterul personajelor. Pentru că vom descoperi de ce un machiaj trebuie să transmită un mesaj inteligibil și puternic și de ce Gordon Craig l-a definit ca pe un mijloc de a „scrie în spațiu prin atitudini precise și sugestive”».