80 de ani de Protecţie Civilă, sărbătoriţi şi la Craiova

0
359

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj a organizat, ieri, pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, un ceremonial militar şi religios pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la înfiinţarea primei structuri de Protecţie Civilă din România. În prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, dar şi ai structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, s-a prezentat un scurt istoric al activităţilor de protecţie civilă desfăşurate de aceste structuri, s-au înmânat diplome colaboratorilor, iar, ca de obicei, defilarea cadrelor unităţii şi a autospecialelor de intervenţie s-a bucurat de cea mai mare apreciere din partea craiovenilor prezenţi la manifestări.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” (ISU) al Judeţului Dolj au marcat împlinirea a 80 de ani de la înfiinţarea primei structuri de Protecţie Civilă din România. Prilej de evocare misiunilor desfăşurate pe această linie de-a lungul timpului, de primit felicitări şi de mulţumit colaboratorilor. Reprezentanţii administraţiei publice locale şi judeţene, prezenţi la ceremonial, au ţinut cu toţii să mulţumească pentru întreaga activitate cadrelor ISU Dolj. Astfel, subprefectul de Dolj, Ionel Ciobotea, a dat citire mesajelor primului ministru  şi al secretarului de stat Constantin Chipăr şi a încheiat urându-le cât mai puţine acţiuni lucrătorilor de la Protecţia Civilă. Cristinel Iovan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj a vorbit despre importanţa misiunilor desfăşurate şi interesul instituţiei pe care o reprezintă pentru dotarea cât mai bună a Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. „Ziua Protecţiei civile reprezintă un moment în care celebrăm acţiunile pe care unităţile ISU le desfăşoară pentru apărarea şi protejarea cetăţenilor. Consiliul Judeţean Dolj apreciază munca depusă în slujba comunităţii şi preocuparea constantă pentru siguranţa cetăţenilor”, a spus Cristinel Iovan. Şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, le-a mulţumit angajaţilor Inspectoratului pentru munca depusă ca să apere viaţa cetăţenilor, asigurându-i de sprijinul administraţiei locale.

Manifestările s-au încheiat cu defilarea cadrelor ISU Dolj şi a autospecialelor din dotare, craiovenii putând apoi să viziteze atelierele instalate pe esplanada Teatrului Naţional.

La 28 februarie 1933, prin Decretul Regal nr. 468 se aprobă Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene, având ca scop „să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”. Prin prevederile sale, detaşează net apărarea pasivă de apărarea activă. Momentul este considerat drept actul de naştere al Protecţiei Civile.