Asociaţia Transfrontalieră E(Quilibrum) Environment (ATeE) implementează proiectul “Accelerator de dezvoltare economică transfrontalieră – competitivitate prin calitate şi inovare”. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, care a prilejuit închiderea proiectului, a fost prezentat „Topul întreprinderilor inovative” (întreprinderi din România şi Bulgaria, zona cross-border), eveniment în cadrul căruia s-a acordat şi distincţia „Companie inovativa”, în domeniile: agro-alimentar, mediu, energie, comerţ.
Proiectul a fost finanţat prin Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013. Partenerul lider în cadrul acestui proiect este Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software – ARIES Oltenia în parteneriat cu Asociaţia Transfrontalieră E(Quilibrum) Environment din România, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Olt, Agenţia Regională de Dezvoltare şi Centrul de Afaceri Vidin şi Centrul Naţional pentru Servicii de Informare – Pleven. Judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi şi districtele Pleven, Vidin, Montana şi Vratza sunt zonele cel mai puţin dezvoltate din România şi Bulgaria şi din zona Uniunii Europene conform statisticilor naţionale şi europene. Impactul negativ al crizei economice este cu mult mai vizibil în această regiune, atâta timp cât investiţiile pentru susţinerea mediului de afaceri au fost foarte puţine şi un număr foarte mic de întreprinderi au reuşit să devină suficient de competitive pe pieţele naţionale şi internaţionale”, a precizat ing. Gabriel Vlăduţ, manager de proiect, ieri, în cadrul conferinţei de presă.
Accelerarea dezvoltării economice durabile
Proiectul a urmărit pe toată perioada desfăşurării sale, accelerarea dezvoltării economice durabile a regiunilor din zona transfrontalieră, Dolj – Olt – Mehedinţi – Pleven – Vidin – Vraţa – Montana, prin iniţiative comune, sprijinirea inovării şi calitatea produselor din zonă, servicii şi tehnologii”, precizează. Ca obiective specifice s-au urmărit dezvoltarea infrastructurii în scopul creşterii calităţii produselor, serviciilor şi tehnologiilor din zona transfrontalieră; dezvoltarea unei puternice cooperării transfrontaliere pentru promovarea calităţii, prin inovare şi transfer tehnologic, prin armonizarea muncii şi instrumente de evaluare, indicatori, metodologii comparabile cu cele europene. „Conform experţilor europeni şi internaţionali, inovarea reprezintă cel mai bun instrument pentru depăşirea crizei economice. Acum, mai mult ca niciodată, întreprinderile ar trebui să crească investiţiile în domeniul Inovării şi Cercetării. Prezentul proiect se raliază viziunii europene, urmărind dezvoltarea unei infrastructuri durabile şi elaborarea unei Strategii şi unui plan de acţiune coerente, capabile să susţină competitivitatea sectoarelor economice locale”, a mai subliniat managerul de proiect.
Infrastructură virtuală
Principalele activităţi desfăşurate în cadrul acestui proiect, au fost pe de o parte, elaborarea unei infrastructuri virtuale pentru susţinerea întreprinderilor transfrontaliere şi serviciile lor; crearea unei Burse virtuale de servicii, tehnologii şi de brokeraj; iar pe de altă parte, elaborarea unui studiu privind calitatea produselor transfrontaliere. Au fost organizate cursuri online şi în clasă pentru pregătirea antreprenorială, ateliere de lucru, evenimente de brokeraj cu expoziţii, conferinţe internaţionale. „Proiectul mai sus menţionat propune o soluţie pentru accelerarea dezvoltării economice a regiunii transfrontaliere prin creşterea competitivităţii întreprinderilor localr şi depăşirea crizei economice actuale, investiţii comune şi acţiuni coerente pentru creşterea calităţii şi caracteristicilor inovative ale produselor, serviciilor şi tehnologiilor în zona transfrontalieră”, a mai spus ing. Gabriel Vlăduţ. Toate acestea vor creşte nivelul de comunicare al reprezentanţilor IMM-urilor transfrontaliere şi al autorităţilor locale, precum şi promovarea produselor regionale şi serviciilor.
Topul companiilor inovative:
Agro-Alimentar :
- SC Agrorona SRL;
- „Invest M” Ltd din Pleven
- Fruct-N din Vidin
Mediu :
- ICMET Craiova
- Termoflor Slatina
- Diro – Bg Ltd din Vidin
- Bio Home Engineering Ltd din Vidin
Energie :
- SC Inda Eltrac SRL Craiova
- SC Simtec SRL Craiova
- „Polytehnics” Ltd din Pleven
Comerţ :
- SC Watt Distribution
- SC Gloria SRL din Slatina
- „Privat Comerce” din Pleven
- Mura 2001 din Vidin