Aşa cum am mai prezentat, este în plină derulare concursul pentru ocuparea posturilor de conducere în unităţile şcolare de învăţământ preuniversitar, rămase vacante după examenul din toamna anului precedent. În Dolj, sunt disponibile 58 de posturi de conducere, 40 fiind “pline”, incluzând şi Centrul de Excelenţă Dolj, restul fiind destinat adjuncţilor. După prima evaluare a dosarelor depuse de către candidaţi, în Dolj, din cele 108 depuse, 39 au fost respinse, dar s-ar putea modifica statistica, în urma reevaluării computerizate.
Conform Metodologiei impuse de Ministerul Educaţiei, pentru desfăşurarea unei noi sesiuni a concursului destinat ocupării funcţiilor de conducere în unităţile şcolare din învăţământul preuniversitar, s-a încheiat depunerea dosarelor candidaţilor pentru a ajunge în aceste funcţii. La Dolj, au fost depuse 108 dosare, dar multe dintre ele au fost respinse, în prima fază. “Am avut depuse 108 dosare, dar 39 dintre ele au fost respinse, după prima evaluare. Astăzi, 1 februarie, se pot depune solicitări de analiză a cauzelor care au condus la respingere, precum şi pentru remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere pe platforma informatică. În perioada 1 – 2 februarie, are loc remedierea eventualelor greşeli din perioada de înscriere, iar pe 4 februarie va fi afişată lista finală a celor care pot merge mai departe în etapele concursului”, a precizat prof. Oana Zaharie, inspector general – adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, preşedinte al Comisiei Judeţene de Concurs.