Tribunalul Arbitral al Sportului a anulat suspendările sportivilor ruşi acuzaţi de dopaj

0
427

Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS) a luat o decizie surprinzătoare, astăzi, anulând suspendările pe viaţă a 28 de sportivi ruşi, din 41, acuzaţi că s-ar fi dopat la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, din 2014. Judecătorii ultimei instanţe sportive au decis şi ca rezultatele obţinute de aceştia în urmă cu 4 ani să fie omologate, adică mai multe titluri olimpice vor fi redate câştigătorilor iniţiali. Oficialii TAS au anunţat într-o conferinţă de presă că nu au găsit dovezi suficiente pentru a menţine hotărârea Comitetului Internaţional Olimpic(CIO), conform căreia cei 41 de sportivi ar fi participat la un program de dopaj pe scară largă, pus la cale chiar de către oficialii ruşi. Acuzaţiile din raportul McLaren al Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA) au fost “desfiinţate” şi se poate spune că n-a existat niciun sistem instituţionalizat şi nicio manipulare pe timpul JO de la Soci. 11 pedepse au fost reduse, interzicându-se sportivilor respectivi doar participarea JO de la Pyeonchang. După cum se ştie, sportivii ruşi pot participa la competiţia din Coreea de Sud sub drapel neutru, dar calificarea lor nu este automată. Detaliile deciziei TAS n-au fost încă publicate, în schimb, la Moscova, decizia a fost salutată. Fostul director al laboratorului anti-dopping din Moscova, Grigory Rodşenkov, refugiat în SUA, a avut un rol crucial în raportul elaborat de prof. Richard McLaren. El îl acuzase pe Vladimir Putin că a avut un rol decisiv în doparea sportivilor ruşi, ori nici ancheta AMA nu concluzionase aşa ceva. Vladimir Putin a cerut trimiterea în închisoare a lui Grigory Rodşenkov.