Declaraţia comună a preşedintelui Juncker şi a prim-vicepreşedintelui Timmermans privind lupta împotriva corupţiei în România

0
411

 

junker“Lupta împotriva corupţiei trebuie să avanseze, nu să fie subminată. Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România. Ireversibilitatea progreselor realizate în lupta împotriva corupţiei este esenţială pentru a permite Comisiei Europene să ia în considerare eliminarea treptată a monitorizării României în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV). Raportul Comisiei privind Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV), publicat săptămâna trecută, a salutat bilanţul pozitiv realizat de către procurorii şi judecătorii din România în abordarea corupţiei la nivel înalt. Totodată a precizat că orice alte măsuri care subminează acest progres, sau au ca efect slăbirea sau restrângerea domeniului de aplicare al corupţiei ca infracţiune, va avea impact asupra evaluărilor viitoare.  În acest context, Comisia Europeană atrage atenţia asupra posibilelor regrese şi va examina în detaliu ordonanţele de urgenţă privind Codul penal şi Legea cu privire la graţieri.”