Confirmarea lui John Kerry (69 de ani) în fruntea Departamentului de Stat este o veste bună pentru latino-americani. Catolic, fiu de diplomat francofon, fost preşedinte al influentei Comisii pentru relaţii externe a Senatului, John Kerry a fost un opozant al politicii Washingtonului în America Centrală sub preşedinţia lui Ronald Reagan. El a fost unul dintre rarii oameni politici de prim-plan care a denunţat legăturile CIA cu Contras şi traficul de droguri în destabilizarea Nicaraguei sandiniste. După 2009, el a apărat dreptul de a voiaja în Cuba pentru toţi americanii, indiferent dacă au motive familiale, religioase sau universitare ori nu. Independent de profilul său personal şi politic, John Kerry devine şeful diplomaţiei americane într-un moment în care preşedintele Barack Obama şi senatorii celor două partide discută reforma migraţiei, care ar trebui să ducă la legalizarea şederii a 11 milioane de imigranţi clandestini. Această chestiune de politică internă interesează în cel mai înalt grad Mexicul, America Centrală, Caraibe şi mai multe ţări din America de Sud (Columbia, Venezuela, Brazilia, Peru). Ea reprezintă recunoaşterea datoriei electorale a democraţilor faţă de votanţii „latinos”. Soluţionarea migraţiei are o puternică semnificaţie economică şi simbolică pentru latino-americani şi caraibieni. Ea poate conduce la îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi restul Americilor. Prestigiul primului preşedinte negru american, destul de mare în rândul latino-americanilor şi al celor din Caraibe, cu siguranţă va creşte. Dar desigur priorităţile strategice ale Washingtonului se află în altă parte. Nu se omite însă faptul că SUA rămân principalul partener al Americii Latine. SUA exportă de trei ori mai mult decât China, apoi Mexicul este al treilea partener al SUA, după Canada şi China. Convalescenţa economiei americane nu-i face indiferenţi pe latino-americani. Un proiect care îl interesează pe Obama este cel al ţărilor latino-americane deja asociate în Alianţa Pacificului, lansată în 2012 de Mexic, Chile, Peru şi Columbia, care atrage Panama şi Costa Rica. Cel de-al doilea mandat al lui Obama permite o deschidere faţă de Cuba, Venezuela şi aliaţii acestora. Comunitatea Statelor Latino-Americane şi din Caraibe (CELAC), care a avut primul summit la Santiago de Chile, ar trebui să încurajeze Departamentul de Stat în a lua inspirate iniţiative. Criza economiilor americană şi europeană nu a afectat relaţia triunghiulară a SUA şi Europei cu America Latină. Nici o altă regiune din lume nu menţine o relaţie atât de fructuoasă şi permanentă precum acest triunghi transatlantic care împărtăşeşte aceleaşi valori.
Acasă Actualitate Actualitate externă O veste bună pentru America Latină: John Kerry – secretar de stat